Europarlamentarul Motreanu anunță ajutoare pentru pescarii din UE: Mulți pescari evită să iasă pe mare pentru că este mai scump decât să rămână în port

În contextul invaziei ruse în Ucraina, mulți pescari din UE evită să iasă pe mare pentru că este mai scump decât să rămână în port. Acest lucru afectează profitabilitatea întregii flote a UE. Navele care operează în Marea Neagră sunt, de asemenea, îngrijorate de o posibilă activitate militară, iar operațiunile de pescuit au fost suspendate preventiv.Industriile de acvacultură și de prelucrare au fost, la rândul lor, afectate de creșterea costurilor energiei și ale materiilor prime, precum și de cheltuielile costisitoare de logistică și de transport. Se preconizează că piața de pește din UE va suferi un șoc negativ în materie de aprovizionare, atât în ceea ce privește produsele proaspete din pescuit, cât și în ceea ce privește anumite produse prelucrate sau conservate, ca urmare a penuriei de materii prime, afirmă pe Facebook europarlamentarul PNL Dan Motreanu.

Astfel, Comisia Europeană a decis să pună în aplicare noi măsuri de criză pentru a sprijini sectoarele pescuitului și acvaculturii. Mecanismul de criză al Fondului European pentru Afaceri Maritime, Pescuit și Acvacultură (FEAMPA) va oferi sprijin imediat operatorilor din sectoarele pescuitului, acvaculturii și prelucrării fructelor de mare sub forma unor: compensații financiare pentru pierderile de venit cauzate de actuala perturbare a pieței;ajutoare pentru depozitare pentru organizațiile de producători care vor permite acestora să stocheze produsele membrilor lor pentru a garanta un nivel satisfăcător al prețurilor pe piață.Această măsură se adaugă la cadrul temporar de criză care permite statelor membre să acorde sprijin sub formă de ajutor de stat. Ea se aplică retroactiv începând cu 24 februarie 2022, data la care a început agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, și va dura până la sfârșitul anului 2022. Statele membre pot decide dacă doresc sau nu să utilizeze acest mecanism, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare