Ciolacu îi cere comisarului european Gentiloni acces la programe de finanţare europeană pentru a face faţă crizelor multiple cu care se confruntă România

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu i-a transmis, la întâlnirea de luni, comisarului european pentru economie Paolo Gentiloni că România are nevoie de sprijin şi acces la programe de finanţare europeană pentru a face faţă crizelor multiple cu care se confruntă. „Am insistat asupra necesităţii relaxării regulilor privind deficitul bugetar, a prelungirii cu încă un an a posibilităţii de absorbţie a banilor europeni aferenţi exerciţiului financiar 2014-2020, dar şi în privinţa flexibilizării PNRR”, a completat liderul PSD.

„Măsurile PSD pentru susţinerea românilor cu venituri mici pentru cumpărarea de alimente de bază şi prevenirea abandonului şcolar vor putea fi finanţate din fonduri europene. Asta am discutat astăzi cu domnul Comisar european pentru economie, Paolo Gentiloni, căruia i-am transmis că România are nevoie de sprijin şi acces la programe de finanţare europeană pentru a face faţă crizelor multiple cu care ne confruntăm. În acest context, am insistat asupra necesităţii relaxării regulilor privind deficitul bugetar, a prelungirii cu încă un an a posibilităţii de absorbţie a banilor europeni aferenţi exerciţiului financiar 2014-2020, dar şi în privinţa flexibilizării PNRR, pentru a face faţă provocărilor actuale, în mod special pe componenta investiţională”, a scris Marcel Ciolacu, luni pe Facebook.  

Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că vor fi luate în considerare cheltuielile necesare pentru fluxul de refugiaţi, în cadrul noilor orientări ale Comisiei privind politicile bugetare. 

„De asemenea, mi-am exprimat încrederea că noile cheltuieli generate de fluxul de refugiaţi, sprijinul umanitar sau impactul sancţiunilor asupra economiilor vor fi luate în considerare în cadrul noilor orientări ale Comisiei privind politicile bugetare”, a mai precizat liderul social-democraţilor. 

Comisarul european pentru economie Paolo Gentiloni a avut, în vizita de luni la Bucureşti, întrevederi cu ministrul Finanţelor Adrian Câciu, precum şi cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Dan Vîlceanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare