spot_img
8.8 C
București
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăAnalizeEuroparlamentarul Eugen Tomac: Calendarul integrării europene a Moldovei va fi mai scurt

Europarlamentarul Eugen Tomac: Calendarul integrării europene a Moldovei va fi mai scurt

-

Astăzi, noile coordonate legate de evoluţia din regiune au creat noi perspective pentru R. Moldova şi, evident că, din acest punct de vedere, este esenţial, dar absolut important ca cetăţenii R. Moldova să conştientizeze că la nivelul UE s-a luat o decizie politică extrem de importantă şi anume aceea de a contura o perspectivă de integrare pentru R. Moldova, evident pentru Ucraina şi pentru Georgia în UE. Am subliniat acest aspect tocmai pentru că de foarte multe ori oamenii politici de la Chişinău, chiar şi din UE, discutau despre perspectiva de integrare a R. Moldova în UE, dar ea nu exista din punct de vedere al angajamentului politic al UE şi al statelor membre. Acum însă războiul din Ucraina a resetat întreaga relaţie a UE cu R. Moldova. Evident că, din acest punct de vedere, setul de priorităţi pe care îl trasează UE pentru R. Moldova ţine de angajamentele pe care R. Moldova şi le-a asumat, inclusiv, prin Acordul de Asociere. Spun aceste chestiuni pentru oamenii, probabil, aşteaptă ca UE sau Guvernul de la Chişinău să facă minuni în următoarea perioadă şi lucrurile să se schimbe fundamental, iar R. Moldova să intre peste noapte în UE. Nu, acest lucru nu se poate întâmpla peste noapte, dar, faptul în sine, că s-a deschis această perspectivă şi că se discută despre decizia politică de a contura în jurul proiectului de extindere europeană o nouă perspectivă în ceea ce priveşte acest proiect este foarte importantă şi eu cred R. Moldova, dacă, evident, evoluţia din regiune va fi cea pe care ne-o dorim şi anume se va opri războiul din Ucraina, conflictul transnistrean va intra într-o zonă de negociere exact aşa cum a fost el creionat în ultimii ani şi la Chişinău va exista o guvernare la fel de determinată cum este cea pe care o are R. Moldova în prezent pentru a implementa o serie de reforme necesare asttfel încât legislaţia, instituţiile R. Moldova să se apropie în ceea ce numim standard de funcţionare european, a declarat europarlamentarul PMP Eugen Tomac la TVR Moldova.

Acest chestionar exact asta implică, exact aceste întrebări le ridică dacă, când şi cum este capabil Guvernul R. Moldova să implementeze o serie de angajamente ce ţin de relaţia cu UE. Şi eu sunt convins că la Chişinău autorităţile vor face tot ceea ce este posibil pentru a răspunde cât mai rapid întrebărilor transmise şi, evident, după acest răspuns statele membre, UE prin Comisie, prin Parlament, să dezbată despre perspectiva de integrare. Din punct de vedere politic, partea cea mai importantă din tot acest proces este că dacă decidenţii politici de la Chişinău, societatea R. Moldova îşi va dori în mod real să rămână ataşată acestui obiectiv de integrare europeană procesul în sine se va întâmpla mult mai rapid în comparaţie cu alte state cum a fost România, de exemplu, şi nu numai, care au aşteptat tare mult şi iată că dacă privim obiectiv lucrurile, România nu este pe deplin integrată nici până în prezent, nu suntem în spaţiul Schengen, justiţia română încă este sub monitorizarea UE şi, evident, nu suntem în zona euro. Deci, procesul de integrare durează foarte mulţi ani, important este să se stabilească un calendar şi eu cred că în cazul R. Moldova acest calendar va fi mult mai scurt, mai spune Tomac.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img