Modernizarea liniei ferate București – Giurgiu va fi finanțată de Uniunea Europeană, în condițiile în care lucrările de redeschidere, finanțate tot din fonduri europene, sunt finalizate în proporție de aproape 70%, anunță pet Facebook europarlamentarul PNL Dan Motreanu.
Faza a doua a modernizării liniei ferate este în valoare de 423 de milioane de euro și va asigura inclusiv conexiunea cu Bulgaria. A fost unul dintre proiectele pe care le-am discutat anul trecut, într-o întâlnire cu Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi.Comisia Europeană a selectat 107 de proiecte de infrastructură de transport pentru a primi granturi UE în valoare de 6,2 miliarde de euro. Investițiile vor fi finanțate prin Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE). 11 dintre proiectele finanțate vizează România, desfășurându-se în țara noastră sau în parteneriat cu alte țări.În prezent, lucrările din prima etapă, pentru redeschiderea liniei de tren directe București-Giurgiu, s-au efectuat în proporție de 69,95%. Este un proiect finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațională Infrastructură Mare, și de la bugetul de stat. Este un proiect la care țin și pentru realizarea căruia am pledat pe lângă Guvernul României, împreună cu parlamentarii PNL Giurgiu, Alexandru Andrei, Gabriela Horga și Toma Petcu. Contractul a fost semnat în decembrie 2020, când Ministerul Transporturilor era condus de un reprezentant al PNL. Parlamentarii PNL din Giurgiu cer Ministerului Transporturilor informări și rapoarte trimestriale privind desfășurarea lucrărilor.Linia de cale ferată București-Giurgiu a fost închisă în 2005, când podul de la Grădiștea s-a prăbușit din cauza viiturilor. Din păcate, lucrările de reconstruire a podului nu au fost prioritare pentru guvernele care au condus Romania între 2005 și 2020.Giurgiuvenii au nevoie cât mai repede de un traseu direct București-Giurgiu pe linia ferată. În prezent se poate circula cu trenul între București și Giurgiu trecând prin Videle, adică un traseu de 118 kilometri, în loc de 74 de kilometri, cât era ruta directă. Un drum durează între două ore și 40 de minute și patru ore, în funcție de tipul trenulului și de durata de așteptare în Videle, mai spune Motreanu.