spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeEuroparlamentarul Dan Motreanu: Măsurile pentru protejarea fermierilor, pe care le-am propus împreună...

Europarlamentarul Dan Motreanu: Măsurile pentru protejarea fermierilor, pe care le-am propus împreună cu colegii din delegația PPE România, au fost aprobate de Comisia de agricultură a Parlamentului European

-

Măsurile pentru protejarea fermierilor, pe care le-am propus împreună cu colegii din delegația PPE România, au fost aprobate de Comisia de agricultură a Parlamentului European. Am semnat amendamentele inițiate de Daniel Buda și Iuliu Winkler la propunerea Comisiei Europene de prelungire a liberalizării comerțului cu Ucraina, afirmă europarlamentarul PNL Dan Motreanu.

- Reclama -

Pe baza amendamentelor, reintroducerea tarifelor de import va fi posibilă și în cazul cerealelor și mierii, extrem de importante pentru România, precum și în cazul produselor oleaginioase. Comisia Europeană a propus o ”frână de urgență” pentru păsări de curte, ouă și zahăr, prin care s-ar stabiliza importurile la volumul mediu al importurilor în 2022 și 2023. Amendamentul nostru se referă la importurile de grâu comun, făină și pelete; orz, făină și pelete; ovăz; porumb, făină și pelete; crupe și făină de orz; boabe de cereale altfel prelucrate; semințe de floarea-soarelui, ulei și alimente; semințe de rapiță, ulei și făină și miere. De asemenea, am propus ca în anii de referință să fie inclus și 2021, an anterior războiului declanșat de Rusia în Ucraina și a liberalizării comerțului cu Ucraina. În cazul în care, importurile pentru produsele sensibile ating media aritmetică a volumelor de import înregistrate în 2021 și 2022, se va declanșa clauza de salvgradare, pentru care am redus termenul de la 21 de zile la 10 zile, astfel încât să protejăm cât mai rapid fermierii de perturbările pieței interne prin reintroducerea unor contingente tarifare În cazul în care importurile acestor produse ar depăși volumele respective, tarifele ar fi reinstituite pentru a se asigura că volumele importurilor nu le depășesc în mod semnificativ pe cele din anii precedenți. Am solicitat Comisiei să propună un sistem cuprinzător de licențe de import și export cu Ucraina, care să permită monitorizarea detaliată a produselor agricole de la intrarea lor în UE până la destinația finală. Comisia va monitoriza posibilele perturbări de pe piața liberă europeană dar și în piețele fiecărui stat membru. Avizul Comisiei pentru Agricultură va fi trimis Comisiei pentru comerț internațional. Poziția Parlamentului va fi definitivată în luna martie. Actualul acord de liber schimb va expira pe 5 iunie, mai spune Motreanu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img