Europarlamentarul Dan Motreanu: Fondurile europene reprezintă un sprijin esențial pentru fermierii români

Fondurile europene reprezintă un sprijin esențial pentru fermierii români, contribuind la dezvoltarea agriculturii. Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) a efectuat până în prezent plăți de peste două miliarde de lei în cadrul Campaniei 2024. Banii provin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), cu o parte cofinanțată de la bugetul național, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Dan Motreanu.

Aceste fonduri au ajuns la 651.342 de fermieri din întreaga țară, ajutându-i să își susțină activitatea. În județul Giurgiu, 9.917 fermieri au beneficiat de aceste plăți, ceea ce demonstrează impactul direct al finanțărilor asupra comunităților locale.Prin accesarea fondurilor UE, agricultura românească devine mai competitivă, iar fermierii pot adopta tehnologii moderne, creșterea productivității și asigurarea securității alimentare fiind obiective prioritare pentru viitor, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare