Home Analize Europarlamentarul Dan Motreanu: Fermierii români trebuie protejați de efectele viitorului acord UE-Mercosur

Europarlamentarul Dan Motreanu: Fermierii români trebuie protejați de efectele viitorului acord UE-Mercosur

0

Fermierii români trebuie protejați de efectele viitorului acord UE-Mercosur. Împreună cu colegul meu Daniel Buda, am adresat Comisiei Europene o scrisoare prin care solicităm Comisiei măsuri de protecție, astfel încât fermierii europeni să nu fie cei care plătesc prețul deschiderii comerciale, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Dan Motreanu.

CE SUSȚINE DAN MOTREANU:

Comisia a propus un Regulament privind clauzele de salvgardare bilateral și un fond de un miliard de euro pentru despăgubirea fermierilor europeni afectați de acord. Am votat în Parlamentul European pentru garanții mai puternice în favoarea fermierilor europeni înainte de semnarea acordului comercial cu țările din America de Sud.

Solicităm Comisiei să identifice resurse suplimentare pentru a completa acest fond în eventualitatea în care se dovedește insuficient. Suplimentarea nu trebuie să provină din actuala rezervă de criză a PAC.

Solicităm Comisiei să prevadă instrumente specifice pentru protecția corespunzătoare a statelor membre și a zonelor cele mai vulnerabile, care vor fi afectate în mod disproporționat de viitorul acord. Este nevoie să sprijinim fermele de dimensiuni mai mici sau fermierii cu o putere de negociere mai slabă.

Cerem Comisiei să accelereze publicarea propunerii de extindere a informațiilor obligatorii privind originea pentru anumite produse alimentare, care să acopere cel puțin lista produselor agricole sensibile.

Îndemnăm Comisia să sprijine măsuri care promovează preferința europeană pentru produsele agricole din Uniune, inclusiv printr-o utilizare mai strategică a achizițiilor publice.

Solicităm Comisiei un angajament ferm de a negocia standarde de producție similare și clauze în oglindă în viitoarele acorduri comerciale.

Ad

Exit mobile version