Home Analize Europarlamentarul Cristian Bușoi: Este nevoie de o strategie urgentă pentru promovarea companiilor...

Europarlamentarul Cristian Bușoi: Este nevoie de o strategie urgentă pentru promovarea companiilor și start-up-urilor românești în Silicon Valley

0

România are nevoie urgent de un plan aliniat la strategia europeană pentru promovarea companiilor și start-up-urilor românești în Silicon Valley, SUA. În calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European am organizat, în premieră, săptămâna aceasta, împreună cu Mariya Gabriel, comisarul european pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, EU Innovation Days (Zilele Europene ale Inovării) în Silicon Valley. Alături de noi s-a aflat o delegație numeroasă din Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții, Consiliul European al Inovării, Institutul European de Inovare și Tehnologie și importanți reprezentanți ai industriei europene., afirmă intr-un comunicat de presă europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European.

CE SUSTINE CRISTIAN BUȘOI:

Am condus și am participat la dezbateri și întâlniri cu zeci de actori relevanți din ecosistemul de inovație din Silicon Valley, m-am întâlnit cu tineri excepționali, care uimesc cu proiectele lor inovatoare și cu lideri ai unor companii de renume din Europa, stabilite în Silicon Valley.

Două evenimente majore au marcat această vizită în California: Forumul European de Inovare din 22 martie și evenimentul „Europa caută inovatori”. Am prezentat în cadrul acestor întâlniri programele pe care UE le are în domeniul Cercetării și Inovării și am întărit ideea beneficiilor colaborării dintre sistemul european de inovare și Silicon Valley. Statele Unite ale Americii sunt cel mai important participant non-UE la programele de cercetare ale Uniunii. Împărtășim aceleași valori și avem aceleași ambiții în domeniul științei și cercetării, pe care îl considerăm esențial pentru progres.

Europa este un actor major în Silicon Valley. 70 dintre cele mai mari companii din Europa au o prezență permanentă în Silicon Valley și sunt implicate activ în ecosistemul inovației. România are un potențial extraordinar, dovedit deja în domeniul IT și al Inteligenței Artificiale, și merită să se alăture acestui ecosistem. Avem nevoie de o strategie urgentă în coordonare cu strategia europeană pentru promovarea specialiștilor noștri valoroși în Silicon Valley și pentru a găsi soluții pentru parteneriate cu companii americane și mai ales fonduri de investiții.

Ad

Exit mobile version