Reporter: Cum ar trebui să răspundă Occidentul după atentatele de la Bruxelles?
Ioan Mircea Paşcu: Sunt multe lucruri de făcut acum. Din păcate, unele dintre ele vor face viaţa a milioane de cetăţeni care călătoresc cu avionul, cu trenul şi aşa mai departe şi mai mizerabilă decât este în momentul de faţă, dar probabil că este inevitabil.
A doua chestiune şi cea mai importantă este că după atacurile de la Charlie Hebdo, am observat că oamenii respectivi erau cunoscuţi Poliţiei, după atacurile de la Paris din noiembrie anul trecut de la Bataclan, am constatat că unii dintre ei erau cunoscuţi Poliţiei, iar acum constatăm că unii dintre aceşti oameni erau cunoscuţi Poliţiei belgiene. Şi atunci înseamnă că something is wrong, ceva nu merge aici şi din câte ştiu, după ce preşedintele Erdogan a furnizat informaţia că unul dintre atentatori a fost prins în Turcia şi trimis, expulzat în Belgia, cu notificare că poate să fie terorist şi mai observăm astăzi pe circuitul de ştiri fotografii cu un Brahimi zâmbitor la Poliţie, credem că şi ştim că cei doi miniştri belgieni de Interne şi de Justiţie şi-au oferit demisiile pe care premierul nu le-a acceptat.
Aici este o problemă de fond, cum se poate că de fiecare dată, aceşti oameni care sunt cunoscuţi Poliţiei îşi permit să facă asemenea lucruri, fără să fie deranjaţi? O explicaţie în Belgia ar putea să fie, pentru că există o comunitate puternică musulmană, mai ales în cartierele respective, Maelbeek şi Schaerbeek, care este pur şi simplu curtată de politicieni, pentru că este nevoie de voturile lor şi atunci chiar şi patrulele care investigau nu ştiu ce locuinţă în zona respectivă au trebuit să întrerupă, întrucât intervenise ora de la care nu mai patrulau în zonă, ca să nu deranjeze cetăţenii. Deci ori suntem fermi şi atunci acţionăm ca atare şi nu ne mai interesează voturile ori ne interesează voturile şi atunci trebuie să suportăm asemenea lucruri din timp în timp, când unii dintre ei se radicalizează.
„Ţările îşi protejează cu gelozie informaţiile pe care le culeg”
Rep.: Consiliul JAI vrea o intensificare a schimbului de informaţii între ţări în privinţa combaterii terorismului. Dar se vorbeşte despre acest lucru de ani de zile, de ce nu s-a ajuns la un acord până acum?
I.M.P.: Aveţi dreptate. Pot să vă spun că după atacurile de la Charlie Hebdo, am avut o discuţie la un nivel destul de înalt în cadrul Serviciului de Acţiune Externă, în care concluzia la care am ajuns cu interlocutorul meu a fost exact asta, că schimbul de informaţii trebuie să funcţioneze şi să fie efectiv. Însă, între timp, ţările bineînţeles că-şi protejează cu gelozie informaţiile pe care le culeg, serviciile sunt foarte geloase pe această chestiune şi din cauza asta nu se poate realiza acel schimb de informaţii de care avem nevoie cu toţii.
Eu a avansat o idee (…), eventual am putea să ne uităm ce tip de informaţii ar trebui să circule mai repede şi pe acesta să-l scoatem din zona serviciilor secrete şi să-l dăm în zona poliţiilor, unde cooperarea este mai facilă. Să vedem dacă e o formulă sau nu acceptabilă aceasta, dar în orice caz trebuie să existe un asemenea sistem mult mai eficient de circulaţie a informaţiei.
„Am fost furat de două ori la Bruxelles”
Rep.: Totuşi, cum a fost posibil un asemenea atentat tocmai la Bruxelles, poate cel mai securizat oraş european la acel moment?
I.M.P.: Nu ştiu dacă această ultimă afirmaţie a dvs. se susţine, pentru că aşa cum spuneam înainte, aceste comunităţi masive de musulmani, aflate în inima Bruxellesului sunt tratate ca şi cum am umbla cu ouăle, pentru că e nevoie de voturile lor. Nici măcar patrularea nu se mai poate face după anumite ore, ca să nu supărăm cetăţenii de acolo. Deci protecţia există şi asta înseamnă că autorităţile belgiene sunt cele care îşi asumă responsabilitatea faptului că tolerează asemenea lucruri în centrul Capitalei, o Capitală care este sediul şi al UE şi al NATO.
Eu pot să vă spun că în 11 ani de când sunt acolo, am fost furat de două ori. De fiecare dată am mers la Poliţie, de fiecare dată n-am avut nici un fel de răspuns. Sunt şi alţi colegi de-ai mei care s-au plâns de fiecare dată când au avut de-a face cu Poliţia belgiană, referitor la incapacitatea ei de a-şi face meseria.
Singurul lucru care este într-adevăr vizibil, pot să vă spun că în nici o altă ţară din lume zgomotul făcut de sirenele maşinilor de Poliţie belgiene nu este atât de puternic. Aşa că din punctul ăsta de vedere, cetăţenii pot să audă acest zgomot şi să rămână, să spunem, asiguraţi că Poliţia belgiană veghează din toate punctele de vedere.
„Suntem întotdeauna cu un pas în urma teroriştilor”
Rep.: În ultimii ani, au avut loc atentate în Europa, la metrou, în trenuri, pe aeroporturi, în cluburi de noapte, în apropierea unor stadioane. Ce urmează?
I.M.P.: Ei, aici este o problemă pe care am ridicat-o şi şefului Europolului, care a venit în Parlamentul European şi i-am spus: cum se face că de fiecare dată luăm măsuri prin ochelarii, să zicem, ultimelor atentate? De pildă, a venit un nebun şi s-a suit în avion cu nu ştiu ce lichide pe care voia să le combine acolo, de ani de zile, toţi cetăţenii, milioane şi milioane de călători trebuie să prezinte lichidele la control. Eu sunt convins că o metodă folosită anterior nu va mai fi folosită ulterior sau în orice caz nu imediat şi din punctul ăsta de vedere, noi întotdeauna suntem cu un pas în urmă. Şi domnul acesta foarte pedant mi-a explicat că foarte multe atentate au fost dejucate anterior. L-am mai întrebat pe acest domn pentru ce, de pildă, controalele care s-au introdus la aeroportul din Strasbourg vizează în primul rând europarlamentarii şi nu cetăţenii de pe teritoriul statelor respective, care s-a dovedit că sunt autorii acestor atentate. Nu mi-a răspuns la această chestiune. Şi a mai făcut o afirmaţie, că aceste cifre vehiculate cu numărul teroriştilor infiltraţi în valul de refugiaţi sunt mult exagerate. Şi atunci, i-am atras atenţia acestui domn, care până la urmă a fost nevoit să accepte acest lucru, că unul singur dacă se infiltrează într-un milion şi reuşeşte să facă un atentat ca acesta e prea mult.
Asta este atitudinea oamenilor care se ocupă de aceste probleme şi atunci avem o altă problemă mare, avem o problemă dacă într-adevăr, oamenii aceştia sunt competenţi profesional până la capăt, să spunem aşa, pentru că dacă rezultatul acestor atentate este întărirea controlului împotriva europarlamentarilor pe aeroportul din Strasbourg, atunci nu e răspunsul potrivit.
