de Dmitri BAVÎRIN, Vzgliad
SUA vor ca evenimentele din jurul Ucrainei să evolueze vertiginos. Reacția principalilor funcționari ai Uniunii Europene a fost șoc și groază. Europenii sunt uluiți de cum i-au tratat SUA și, în opinia președintelui Germaniei, seamănă cu „o turmă de căprioare orbite de farurile unei mașini”. Nu contează dacă își dau seama de greșeala lor, deoarece vor plăti oricum.
În urmă cu aproximativ o jumătate de secol, psihologul american Elizabeth Kübler-Ross a introdus, pentru pacienții în fază terminală, noțiunea celor cinci stadii de acceptare a morții: negare, furie, târguială, depresie și resemnare. Aceste „cinci” etape au devenit o expresie celebră, mult mai cunoscută decât numele Kübler-Ross. S-a uiat chiar și faptul că este vorba de moarte: acum cele cinci etape descriu resemnarea față de tot ceea ce este neplăcut și inevitabil.
Cu ajutorul președintelui american Donald Trump, liderii UE au traversat, în 24 de ore, trei etape de acceptare a inevitabilului. Acum au intrat în a patra – deprimare.
„Ucrainei i-au făcut felul. Și Europei la fel, de altfel”. Această frază, spusă de un oficial ucrainean într-un comentariu pentru The Economist, este citată acum de multe mass-media mondiale. Numele de familie al oficialului nu este dezvăluit, dar situația a definit-o cât se poate de clar, abil.
Despre negocierile dintre președinții Rusiei și Statelor Unite, ucrainenii au fost informați postfactum, iar europenii nu au fost informați deloc – au aflat totul din ziare. Aceleași ziare au descris ulterior surprinderea euro-elitelor, deși președintele american face exact ceea ce a promis, iar Volodimir Zelenski primește din partea lui ce a meritat.
Ziarul VZGLIAD a prezis în mod repetat că Europa va fi exclusă de la negocierile privind Ucraina. Din cauza neprofesionalismului strigător la cer, a orizontului intelectual îngust și a încăpățânării arogante a elitelor sale, Europa va trebui doar să plătească facturile trimise de Washington. Trump a dat ferm de înțeles acest lucru, iar despre elitele UE se știe că înainte nu voiau să se opună SUA, iar acum nu sunt în stare să facă acest lucru.
În plus, europenii au acceptat totul în avans, demarând procesul de aderare a Ucrainei la UE. Dacă au planificat într-adevăr să o primească în UE este altă problemă, dar SUA văd acum acest lucru ca pe o modalitate de a oferi Ucrainei garanții de reconstrucție. Dacă vor fi forțați să o primească, europenii vor trage povara ucraineană până la prăbușirea UE, în timp ce Trump intenționează să scoată rapid Washingtonul din proiectul ucrainean cu un profit din contractul pentru exploatarea mineralelor.
În acest conflct, Europa, ca și Ucraina, nu a avut decât de pierdut, fără să dobândească în general nimic, iar în final a fost privată chiar și de dreptul de vot. Cât de reușite pot fi negocierile, ținând cont de divergenețele acumulate (în primul rând între Rusia și SUA), este altă problemă, dar la discuții, nimeni nu va apăra interesele Europei. Trump nu are nevoie de așa ceva, Rusia nu are nevoie de o sută de ori.
De altfel, Europa este un spațiu destul de divers. Iar reacția la mișcarea lui Trump, care a șters dintr-un foc strategia de trei ani a Occidentului, a fost destul de variată. Comun a fost faptul că toți, cu excepția premierului Ungariei, Viktor Orban, au cerut un loc la masa negocierilor pentru UE (Orban consideră că UE nu merită acest loc).
„Pacea poate fi obținută doar împreună. Iar asta înseamnă cu Ucraina și cu europenii”, a declarat, de exemplu, ministrul german de Externe, Annalena Berbock.
Strict vorbind, ea a mințit: Berbock face parte dintre cei care s-au opus cel mai agresiv oricăror eforturi diplomatice de obținere a păcii, iar acum vrea doar ca totul să rămână „cum a fost”, când Occidentul îi dă bani lui Zelenski și așteaptă un miracol. Surprinzător că cei peste trei ani de când se află într-o poziție atât de înaltă nu au determinat-o la o minimă reflecție în privința tacticii sale politice. Tactica a eșuat, iar Berbok nici acum nu înțelege de ce.
În același timp, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, nu-și găsea locul. Ea s-a opus cu vehemență oricăror negocieri și, la început, a refuzat, în general, să accepte realitatea, intrând brusc în faza de negare. Prima ei declarație a fost formulată în spiritul că „orice acord convenit pe la spatele nostru nu va funcționa” deoarece „europenii trebuie să îl pună în aplicare”. Ce anume depinde în mod critic de europeni, în afară de Zelenski, nu a fost clarificat.
În schimb, revenindu-și puțin din șoc, biroul lui Kallas a început să introducă în mass-media paradigma unei „înțelegeri murdare”, adică una care, teoretic, funcționează, totuși, și fără Europa, dar oricum imoral. Mai mult, în opinia lui Kallas, „orice înțelegere rapidă este o înțelegere murdară”, iar aceste vorbe reflectă întreaga politică anterioară a Comisiei Europene – de a prelungi conflictul prin orice mijloace.
Totuși, faptul că șefa diplomației europene tună și fulgeră, demonetizând inițiativa lui Trump nu înseamnă că face rău pentru Bruxelles. Nu este clar cât de rău ar putea fi: administrația SUA și conducerea Rusiei, fie și din motive diferite, intenționează să acționeze în același mod – să ignore însăși existența Comisiei Europene și a biroului lui Kallas ca forță inutilă și neconstructivă și să trateze, dacă este necesar, doar cu guvernele naționale ale țărilor UE.
În cazul lui Kallas, frustrarea și furia atât de puternică pot fi legate de faptul că este estoniană.
Decenii la rând, balticii au fost îndoctrinați că SUA (și nu UE, apropo) sunt principalul lor aliat și punct de orientare, iar acum o astfel de lovitură din partea clasicului: „un șut în fund” (conform expresiei premierului lituanian).
Conducerea directă a lui Kallas – șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen – a acționat principial diferit. Fiind un apparatchik experimentat, care și-a mâncat mulți dușmani interni în ultimii șase ani, aceasta s-a orientat mult mai rapid decât mulți din UE. Din partea biroului ei nu au existat comentarii cât de cât tăioase, dar jurnaliștii au aflat, în schimb, că Ursula încearcă deja să stabilească, fără mare vâlvă, contacte cu Trump prin intermediul anturajului acestuia, încredințând această misiune șefului ei de cabinet, Bjorn Seibert. El a avut deja o serie de întâlniri cu membri ai administrației președintelui american, al căror rezultat nu este cunoscut.
Misiunea lui Seibert este deosebit de îngreunată de faptul că Ucraina nu este singura divergență acută cu echipa lui Trump și nici măcar principala. Esențial este să-l facă să se râzgândească cu privire la intenția de a începe un război tarifar cu UE sau cel puțin să-l amâne. Iar e practic imposibil să rezolvi deodată ambele probleme: a-i pune acum condiții lui Trump în privința Ucrainei înseamnă a-l încuraja să-și pună în aplicare amenințările tarifare chiar mai repede decât a planificat.
Majoritatea celorlalți politicieni europeni au trecut direct la etapa târguielii, cerând ca SUA, UE și Ucraina să elaboreze mai întâi o poziție comună și abia după aceea să înceapă negocierile cu Rusia. Deocamdată, ei nu pot accepta faptul că poziția Europei care și-a pierdut statutul de subiect al relațiilor internaționale nu mai interesează pe numeni.
Etapa acceptării, resemnării, după cum știm, este chiar ultima. Între timp, europenii sunt în a patra etapă – depresia. Să dea Dumnezeu, să nu fie maniacă.
