Eufratul, arma geostrategică a Turciei

0
95

Din luna mai a acestui an, locuitorii din nord-estul Siriei au semnalat scăderea dramatică a nivelului apei pe fluviul Eufrat, care își are izvoarele pe teritoriul Turciei și alimentează tot Nordul Siriei. Localnicii din regiunea kurdă, autoproclamată autonomă și controlată de către Forțele Democratice Siriene, acuză autoritățile turce că monopolizează această resursă prețioasă prin numărul și capacitatea supradimensionată a barajelor pe care le construiesc pe teritoriul Turciei, transmite RFI.

Nivelul apei nu a fost niciodată atât de jos. În unele zone a devenit aproape un pârâu.

 „Turcia a blocat practic Eufratul”, spune autorul unui video filmat pe 29 iunie aproape de orașul Raqqa și distribuit intens pe rețelele sociale de la începutul lui iulie. „Ne îndreptăm spre colaps. Sirienii nu mai au acces la apă. Iată ce a mai rămas din Eufrat”.

RELATAREA RADIO FRANCE INTERNATIONALE:

Regiunea cunoaște o scădere continuă a nivelului apei de la sfârșitul anilor 1990. În cauză, un proiect turc de hidroelectricitate denumit „Anatolia de sud-est” (GAP). Acest proiect cuprinde 22 baraje și 19 centrale hidroelectrice care exploatează apele râului Tigru ce alimentează Irakul dar și Eufratul, sursa de apă esențială a Siriei. Cel mai mare baraj al proiectului, barajul Atatürk, este amplasat pe râul Eufrat.

După ce intră în Siria, fluviul Eufrat ajunge la barajele de la Tichrine (situat în districtul Manbj în amonte față de barajul Tabqa), Tabqa (situat în provincia Raqqa, în sudul Manbijului) și Al Baath (la 20 km în nordul orașului Raqqa) în nord-estul țării. Din 2017, cele trei baraje se află sub controlul Administrației autonome de Nord și de Est a Siriei, dirijată de Forțele Democratice Siriene Kurde.

Deja din aprilie, debitul mediu al Eufratului la intrarea din Turcia în Siria era de 200 m3/s, mai exact cu 300 m3/s mai puțin decât ceea ce prevede convenția dintre cele două țări (500 m3/s), a precizat Administrația autonomă generală a barajelor în ziarul cotidian Asharq Al Awsat.

Foto: pescari din satul Gharanij

Disputa dintre Turcia, Siria și Irak

Fluviul Eufrat este considerat, potrivit dreptului internațional, un fluviu internațional deoarece traversează mai multe state. Acest fluviu a reprezentat în mod constant sursa conflictelor între cele trei țări. În 1987, un acord temporar a convenit ca Turcia, de unde pleacă acest fluviu, să acorde un minimum de 500 m3/s din debitul fluviului Siriei, care trebuie la rândul ei să asigure un debit similar Irakului.

Acest acord a ținut practic până în 2012. În momentul în care regimul sirian nu a mai controlat regiunea de nord-est, întreruperile de apă de pe partea siriană a Eufratului au început să fie din ce în ce mai recurente. După ce Forțele Democratice Siriene și-au reluat controlul asupra regiunii în octombrie 2017, debitul apelor de la barajul Tichrine a scăzut de la 690 m3/s în ianuarie, la 226 m3/s în decembrie, conform unui raport din 2017 al administrației autonome kurde din nord-estul Siriei.

„Localnicii nu pot să-și permită costul unei fântâni”

La sud de barajul Al Baath, agricultorii și pescarii din Raqqa se tem că recoltele nu vor rezista pe timpul verii mai ales dacă este foarte cald. În această zonă, îndepărtată de Marea Mediterană, temperaturile ajung până la 50°C.

Eufratul la Gharanij, provincia Deir Ezzor, sudul Siriei. Material video trimis de Ibrahim Hassin

Khalad Al Khater este agricultor în Al Karamah, un oraș mic situat la 26 km sud de Raqqa. Revenit din Turcia pentru a-și ajuta mama și surorile la recoltarea câmpurilor, tânărul bărbat nu știe cum va supraviețui familia lui în urma secetei:

De 25 zile nivelul apei râului este vizibil mai mic. Stațiile de extracție a apei de irigare nu mai pot alimenta terenurile agricole și deci implicit recoltele de bumbac, susan, porumb și speltă (o specie de grau – n.r.) sunt private de apă.

De obicei punem semințele în pământ în mai și le recoltăm în toamnă. Aproape toate plantele noastre sunt distruse din cauza căldurii excesive. Nu am mai avut apă din mai. Mii de hectare de pământ au rămas neudate.

Agricultorii nu-și pot permite costul unei fântâni pentru a salva recoltele. Asta ne-ar putea costa până la 400$ (337€), fără a mai pune la socoteală motorul care costă 300$ (252€) sau venitul mediu al uni țăran care este în jur de 50$ (42€). În ceea ce privește electricitatea, aceasta a căzut de la 10 ore pe zi, la 6, cu întrerupere în fiecare zi (de exemplu de la 6 la 8 seară și de la 22 până la miezul nopții). Mai mulți locuitori s-au abonat la un furnizor privat în schimbul a 3500 lire siriene (5,75€) pe lună.

Suntem obligați să cumpărăm blocuri de gheață, iar unul costă 400 lire siriene (6, 73€). Cererea este foarte mare pentru acest produs. Ultima dată când am fost să caut la uzină, era o coadă de 100 persoane.

Îmbulzeală la fabrica de gheață

Populațiile de pești s-au diminuat de asemenea considerabil: unul dintre prietenii mei pescari și-a abandonat profesia pentru a deveni tâmplar”.

„Ne ucid puțin câte puțin”

Ibrahim Hassine, 30 ani, este agricultor și militant local din comuna Gharanji, la 90 km la sud de Deir Ezzor. Regiunea, bogată în gaz și petrol, a căzut sub controlul Statului islamic între 2014 și 2017. Pe partea nordică a Eufratului regiunea este condusă de guvernul autonom Rojava din decembrie 2017. Partea de sud a râului și centrul guvernoratului sunt controlate de regim din octombrie 2017.

Comuna din care provine Ibrahim Hassine suferă în mod repetat din cauza întreruperilor de apă de la barajele turce fiindcă debitul Eufratului este scăzut. Acesta explică:

De două luni, am început să remarcăm scăderea semnficativă a nivelului apei la Garanji: în acest moment, nivelul nu mai este nici măcar vizibil. Pare mai degrabă că ar fi un pârâu.

Regimul sirian a încercat să sape puțuri la Deir Ezzor pentru a extrage mai multă apă din pânzele freatice dar puțurile nu vor dura la nesfârșit. De aceea, noi singuri a trebuit să începem aceste demersuri, mai exact să săpăm puțuri pentru a căuta apa la adâncime mai mare.

În zece ani, de la Jarablus la Deir Ezzor, regiunea din est nu a mai suferit din cauza secetei așa mult. Statul islamic și regimul sirian s-au confruntat în vederea controlului asupra Eufratului și au distrus orașul Deir Ezzor în mai multe bătălii. Dar până la urmă, aceste lipsuri ne ucid încet dar sigur.”

„Nu am mai văzut un stat care să nu asigure populației acces la apă”

Inginer și militant kurd pentru mediul înconjurător, Ercan Ayboga a lucrat până în 2017 în Diyarbakir, un oraș turc situat la o sută de km de frontiera siriană. El cunoaște bine mizele în ceea ce privește Eufratul:

Partea de nord-est a Siriei cunoaște o perioadă de secetă foarte severă din 2017. De-a lungul fluviului se pot săpa puțuri în pânzele freatice, acest lucru poate compensa lejer pierderile de la suprafață, dar este periculos să tot sapi în resursele subterane fiindcă acestea au nevoie de timp ca să se regenereze. Diversitatea biologică a Eufratului a fost practic distrusă iar ecosistemul său la fel: nici nu mai sunt mulți pești, majoritatea au migrat spre lacuri”.

Țevile pompelor pentru irigații sunt acum cu mult deasupra nivelului apei

Pentru Ercan Ayboga, Turcia are o politică foarte agresivă în ceea ce privește teritoriile autonome din nord-estul Siriei:

Este o zonă care scapă de controlul direct al Turciei, care însă își impune astfel influența regională. Nu am mai văzut până acum un stat care să nu asigure accesul populației la apă. Este o încălcare a legilor internaționale, dar cum nicio altă entitate nu se opune, guvernul turc face ce vrea”.

Redacția Les Observateurs a contactat Direcția lucrărilor hidraulice tuce dar nu am primit până acum niciun răspuns. Vom publica actualizarea în momentul în care vom fi la curent.

Autoritățile turcești și siriene acuză administrația kurdă pentru că a orchestrat criza de apă a Eufratului în propaganda lor contra regimului sirian și a guvernului turc.

Articol de Fatma Ben Hamad, pentru France24