de Boris Kálnoky, preluare Deustche Welle
Boris Kálnoky, născut în 1961, este corespondentul în Ungaria al cotidianului „Die Welt” şi al altor instituţii media de limbă germană. Este autorul cărţii „Ahnenland” („Glia strămoşească”, editura Droemer, 2011) în care a pornit pe urmele strămoşilor săi, între care fostul ministru de Externe austro-ungar, Gustav Kálnoky.
Cine urmărește în Saxonia relatările din mass-media despre propriul land federal, se simte probabil ca noi în Ungaria, când scrie despre noi presa germană. Înveți mai multe despre starea de spirit a autorilor acestor materiale decât despre țara în sine. „Estgerman” a devenit un termen cu conotații negative, în mod similar ca „esteuropean”. În articole sau măcar printre rânduri se citește că cei din răsărit sunt altfel. Și e rău să fii altfel, pentru că ar trebui să fii ca occidentalii. Esticii sunt înapoiați la nivel mental și moral, proști sau răi – sau și una, și alta. Obedienți, străini de democrație, rasiști, xenofobi. „Estgermanii” și „esteuropenii” mai au multe de învățat până să devină la fel de luminați ca autorii articolelor respective. Probabil sunt atât de „plini de ură” (deci răi) pentru că au neglijat confruntarea cu trecutul, iar mentalitățile lor au rămas undeva în dictatura comunistă sau chiar fascistă. Cel mai simpatic lucru care se spune și se scrie despre ei e că au „temeri” care trebuie „luate în serios”. La urma urmei, ei se tem doar pentru că sunt prea proști să-și dea seama că de fapt nu există nicio problemă, poate în afară de propriile lor reflexe rasiste. O „reeducare” prin „dialog” ar trebui să ajute.
Criticile dure la adresa esticilor nu sunt o poveste nouă. Noutatea e o dezbatere asemănătoare la noi în Ungaria: De ce sunt occidentalii orbiți ideologic și nu mai văd pădurea din cauza copacilor? Au fost spălați pe creier – sau de ce scriu, oare, lucruri atât de uniforme și de îndepărtate de realitate?
Pe scurt, între timp se discută și la noi despre faptul că gândim altfel în est decât cei din vest. Dar ne înșelăm, oare, noi, esticii din Uniunea Europeană, sau mai degrabă occidentalii? Cât de diferiți suntem și de ce?
Da, oamenii din fostul bloc estic au crescut altfel decât cei din vest. Ei au știut mereu că instituțiile media și politicienii mint, din moment ce trăiau într-o dictatură. De aceea, reflexele lor sunt critice la adresa guvernului și presei. E opusul obedienței – ei presupun mereu că guvernul ascunde adevărul și că pericolul vine chiar din partea conducerii țării. Cetățenii acceptă frustrați aceste lucruri, pentru că nu vor probleme. Totul merge atâta timp cât se guvernează acceptabil din punct de vedere tehnic. Când se guvernează incompetent, așa cum s-a întâmplat în 2015 cu politica porților și brațelor deschise promovată de cancelara Angela Merkel sau când s-a prăbușit economia în faza târzie a comunismului, nemulțumirea poate să explodeze.
Pentru că esticii nu se așteaptă să fie informați corect de politicieni și mass-media, ei se informează altfel. Vecini, prieteni, prieteni ai prietenilor – în est vorbim mai mult decât în vest despre ceea ce se întâmplă cu oamenii pe care îi cunoaștem și tragem concluzii despre realitatea în care trăim. Noi înțelegem lumea pe baza întâmplărilor din mediul nostru și nu acceptăm o interpretare din partea „celor de sus”.
Când copiii cuiva sunt şicanaţi de migranți în curtea școlii, când femeile sunt hărțuite sexual fără să fie anchetat făptașul, știrea se răspândește rapid la noi în est, chiar dacă nu apare în presă. De obicei avem o părere clară despre așa ceva, și anume, că nu noi suntem problema, ci migranții respectivi, alături de politicienii care i-au lăsat să intre în țară. Acest lucru e valabil și atunci când majoritatea migranților sunt oameni foarte simpatici și normali.
În schimb, occidentalii văd lumea în lumina unor idealuri care le-au fost inoculate de autorități – de profesori, politicieni și mass-media. Nu-i vorba de realitatea propriu-zisă, ci de urmările târzii ale mișcării din 1968, care a marcat universul ideilor în vest pe termen lung, e vorba de „valori”. Toți oamenii sunt egali. Rezervele față de oamenii din alte țări sunt rasiste. Religia e o problemă. Mândria și dragostea pentru propria țară înseamnă naționalism.
Noi vedem lucrurile altfel în est. Oamenii nu sunt egali, iar popoarele lumii nu sunt „înfrățite”. Politica nu e niciodată „solidară”, ci luptă pentru putere și interese. Cunoaștem aceste expresii din sloganurile dictaturii comuniste și știm că sunt lipsite de conținut. Pe oamenii din est îi interesează realitatea, cei din vest vor să adapteze realitatea la „valorile” lor, motiv pentru care nu o recunosc adesea.
Astfel, incidentele din Chemnitz și estgermanii se văd în următorul fel de la noi din Ungaria: Esticii au rămas normali, ei sunt ca noi. După ce a fost ucis un cetățean, au reacționat așa cum s-ar fi reacționat și la noi – cu mânie și lipsă de înțelegere față de politicienii care le-au adus probleme de acest fel.
