COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)
Referendumul prăbușit ieri dramatic a fost o acțiune invocată de Liviu Dragnea de mai multe ori în ultimul an și ceva; periodic, pe liderul PSD îl apuca amocul întru organizarea scrutinului, apoi uita subit. Am scris în mai multe rînduri că pentru social-democrați nu avea niciun sens să-și bată capul cu asemenea temă și am și explicat de ce. Într-o zi, însă, PSD a realizat că a venit un moment cînd referendumul pentru familie i-ar putea servi intereselor. Și, cu tot eșecul, chiar i-a servit. Nu și altora, după cum vom arăta mai jos.
”Azi, PSD trebuie să pună pe picioare o nouă modificare a Constituției, la care vor trebui să vină peste șase milioane de votanți doar ca să fie validat referendumul.
O modificare singulară, cerută de un segment de electorat de doar 2-3 milioane, cîți au semnat petiția Coaliției pentru Familie – semnături neverificate de nimeni – și care nu prezintă cîtuși de puțin vreun mare interes public. (Avem de mulți ani experiența candidaților care prezintă la BEC zeci de mii de semnături de susținere, dar în alegeri adună doar cîteva zeci sau sute de voturi). Românii au ajuns, oricum, la un nivel de blazare electorală la care nu ar mai ieși să voteze, probabil, nici eliminarea impozitelor.
O modificare care s-ar confrunta, în campanie, cu serioase opinii contrare, atît dinspre societate, dinspre media, dinspre ONG-uri străine cît și dinspre clasa politică.
Să organizezi ditamai alegerile la nivel național doar pentru a satisface o mică parte a electoratului – despre care nici nu e sigur că-i aparține în totalitate – , și să contempli dezastrul de la urne e, pentru PSD, exact tichia de mărgăritar de care nu are nevoie”.
Scriam rîndurile de mai sus anul trecut, pe 4 septembrie, cînd pe Dragnea îl apucase un nou dor de referendum și estimam că e o cacealma care nu va fi transpusă în realitate.
Am avut dreptate, tema a fost iar îngropată.
De ce am avut, totuși, referendum acum?
Pentru că între timp au apărut niște evoluții majore în politica europeană, iar PSD a descoperit brusc avantajele imense ale scrutinului, cum arătam într-o analiză recentă.
Prin organizarea unui referendum de care uitaseră pînă și inițiatorii lui, PSD a făcut un pas important spre o rebrănduire politică de care va avea nevoie după alegerile europarlamentare, în sensul virării spre conservatorism. Stînga e grav avariată în întreaga Europă, iar social-democrații simt nevoia să abandoneze barca ce se scufundă. La orizont se ițesc catargele altor vase, mai tentante.
PSD a convocat referendumul strict de imagine, fără cel mai mic interes în validarea lui, ba din contră.
Nu avea nevoie de un nou front de luptă cu o uniune europeană în care generalizarea căsătoriilor gay, spre exemplu, e o chestiune de maxim un an-doi.
Avea nevoie doar să-și ajusteze nițel imaginea, de la cea de partid stîngist progresist, la conservator-tradiționalist. Să simuleze redescoperirea valorilor morale tradiționale după ce, în PE, votase cu ambele mîini drepturile minorităților sexuale.
Și a reușit cu brio.
Un al doilea mare cîștig pentru PSD e că, după dezastrul de ieri, ideea guvernării prin referendumuri va dispărea pentru multă vreme. Și aici nu e vorba doar de referendumul ”fără penali” ori de cel pe care Iohannis amenința că îl convoacă pentru legile justiției. Ci de foarte periculosul concept de democrație directă, promovat în ultima perioadă în state precum Franța, cu En Marche al lui Macron, iar la noi de grupări politice precum cea a lui Dacian Cioloș ori USR. O democrație exercitată prin mitinguri, prin activități pe rețele sociale ori prin referendumuri populare.
Sigur că Dragnea și PSD nu vor fi scutiți de înjurături pentru așa-zisa lipsă de implicare în mobilizarea alegătorilor, dar e foarte puțin să deconteze asta și electoral. În plus, PSD se poate apăra spunînd că a avut tăria de a răspunde voinței românilor, deși referendumul nu era inițiativa sa.
Un alt efect benefic, mai mărunt, pentru PSD poate fi considerată și falia creată în rîndul dreptei și al mișcării tefeliste, unde au apărut poziții divergente pe tema drepturilor homosexualilor.
Rezultatele scrutinului din week-end mai aduc și alte învățături, cunoscute de unii de mai multă vreme. În primul rînd, prăbușirea mitului forței electorale a Bisericii. În fapt, ea nu a existat și nu există, decît într-o măsură mai degrabă simbolică.
Pe de altă parte, s-a dovedit că fără implicarea profundă a partidelor, alegătorii nu ies la vot, de aici concluzia că o bună structură organizatorică în teritoriu e crucială pentru obținerea de rezultate în alegeri. Partidele care încă se mai amăgesc că vor lua voturi doar grație postărilor pe Facebook ar face bine să se trezească urgent la realitate.
O notă bună pentru organizațiile gay de la noi, care au tăcut mîlc – și inteligent – în perioada campaniei, știind că orice ieșire a lor la rampă ar putea avea drept efect mobilizarea ”tradiționaliștilor”.
Între marii perdanți ai referendumului se numără segmentul conservatorilor de la noi, adversari îndîrjiți ai minorităților sexuale, Biserica Ortodoxă, care a dat startul strîngerii de semnături prin apelul IPS Ioan Selejan, cultele protestante, patriarhul Daniel, care a fost suspect de pasiv în campanie, ori institutele de sondare care au dat rateuri jenante.
Ne amintim că Avangarde, al lui Marius Pieleanu, dădea în luna mai, în urma unui sondaj, o prezență sigură la vot de 55%, alți 20% declarînd ca probabilă participarea, ceea ce ar fi însemnat un 65-75%, iar zilele trecute, un alt sondaj al lor dădea o prezentă de 32-33%. Sociopol, al lui Mirel Palada, a dat recent 48% prezență sigură, iar alți 17% voiau să meargă, dar nu erau absolut siguri. În cel mai pesimist scenariu, Sociopol mergea pe 35% prezență. CURS a dat și el o prezență de 34%.
Cu toții s-au înșelat grav cu peste 15 procente, ceea ce te cam descalifică în sociologie.
Desigur, vor da vina pe români, care sunt mincinoși.
Un perdant se conturează a fi și PNL, unde lideri marcanți ai partidului cer demisia președintelui Ludovic Orban pentru poziționarea hăbăucă de la referendum a unui partid care, cîndva, era etalon al luptei pentru drepturile omului, iar acum a luat locul defunctului PRM. Nu-i de mirare că fostul președinte Crin Antonescu avertizează că partidul are nevoie urgent de o clarificare ideologică.
Marea pierdere a liberalilor, însă, se conturează a fi pierderea sprijinului electoral al reprezentanților minorităților sexuale – extrem de disciplinați, se știe -, al românilor interesați de parteneriatele civile și chiar al celor lipsiți de cadrul unei familii așa-zis tradiționale, care s-au simțit trimiși pe tușă de mesajele date de liberali. Respectivele voturi ar putea merge spre USR și spre partidul lui Dacian Cioloș.
În fine, e de apreciat modul abil în care s-a scos președintele Klaus Iohannis, cel care s-a pronunțat de mai multă vreme împotriva intoleranței sociale, cu referire la respectivul referendum: el a mers la vot, dar a făcut-o pe înserat, în a doua zi de vot, fără soție, eliminînd, deci caracterul solemn al gestului.
