spot_img
luni, 23 februarie, 2026
-4 C
București

Erdogan, o nouă vizită la Moscova

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită oficială în Rusia pe 9 și 10 martie, în cadrul procesului de normalizare a relațiilor cu Moscova, a anunțat vineri postul public de televiziune turc, TRT, citat de agenția EFE.

„O considerăm o vizită importantă, parte a procesului de normalizare care avansează din luna iulie a anului trecut, unul dintre pașii importanți după ridicarea sancțiunilor ce au urmat crizei provocate de avionul” militar rus doborât de aviația turcă la frontiera cu Siria, a declarat cu o zi în urmă purtătorul de cuvânt al președinției turce, Ibrahim Kalin, el confirmând atunci vizita, însă fără să precizeze data.

După un an și jumătate de tensiuni ce au urmat acelui incident din noiembrie 2015, relațiile dintre Moscova și Ankara au revenit la normal vara trecută.

„Eforturile la acest capitol vor continua și sperăm că în timpul acestei vizite se va obține un rezultat complet. Cu siguranță vor fi abordate în discuții Siria, lupta împotriva terorismului, Irakul, relațiile bilaterale și alte teme”, a mai spus purtătorul de cuvânt al președintelui turc.

Erdogan și Putin s-au întâlnit ultima dată anul trecut în luna august la Sankt Petersburg. Asasinarea ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov, de către un polițist turc și apoi uciderea a patru soldați ruși în Siria după ce aviația turcă a atacat o țintă greșită au primit răspunsuri diplomatice cu mesaje de condoleanțe din partea ambelor părți și aparent nu au afectat relațiile bilaterale ruso-turce.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare