Home Analize Erdogan amenință Grecia: Uită-te în istorie. Dacă vei continua aşa, vei plăti...

Erdogan amenință Grecia: Uită-te în istorie. Dacă vei continua aşa, vei plăti un preţ ridicat

0

Grecia va plăti un ”preţ ridicat” dacă va continua să încalce spaţiul aerian turc şi ”să hărţuiască” avioanele turce în Marea Egee, a atras atenţia sâmbătă preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit AFP.

Duminica trecută, Ankara a afirmat că avioane turce în misiune în această zonă au fost vizate de sistemul de apărare aeriană S-300 al Greciei şi a denunţat o „acţiune ostilă”.

„Grecia, uită-te în istorie. Dacă vei continua aşa, vei plăti un preţ ridicat”, a declarat preşedintele turc în cadrul unui miting în regiunea Mării Negre.

„Avem ceva de spus Greciei: nu uitaţi de Izmir”, a adăugat el, făcând referire la oraşul din Marea Egee pe care grecii îl numesc Smyrna.

Ocuparea Smyrnei de către Grecia, căreia i-a fost acordat printr-un tratat de la sfârşitul Primului Război Mondial pe care Turcia nu l-a recunoscut niciodată, a luat sfârşit când turcii l-au preluat din nou în 1922.

„Ocuparea voastră a unor insule (din Marea Egee, în apropiere de Turcia – n.r.) nu ne leagă în niciun fel. La momentul potrivit, vom face ce este necesar. Putem ajunge subit noaptea”, a spus el, reluând o formulă folosită des când vorbea despre lansarea unei operaţiuni în Siria

Ad

Exit mobile version