Erdogan amenință Grecia: Uită-te în istorie. Dacă vei continua aşa, vei plăti un preţ ridicat

Grecia va plăti un ”preţ ridicat” dacă va continua să încalce spaţiul aerian turc şi ”să hărţuiască” avioanele turce în Marea Egee, a atras atenţia sâmbătă preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit AFP.

Duminica trecută, Ankara a afirmat că avioane turce în misiune în această zonă au fost vizate de sistemul de apărare aeriană S-300 al Greciei şi a denunţat o „acţiune ostilă”.

„Grecia, uită-te în istorie. Dacă vei continua aşa, vei plăti un preţ ridicat”, a declarat preşedintele turc în cadrul unui miting în regiunea Mării Negre.

„Avem ceva de spus Greciei: nu uitaţi de Izmir”, a adăugat el, făcând referire la oraşul din Marea Egee pe care grecii îl numesc Smyrna.

Ocuparea Smyrnei de către Grecia, căreia i-a fost acordat printr-un tratat de la sfârşitul Primului Război Mondial pe care Turcia nu l-a recunoscut niciodată, a luat sfârşit când turcii l-au preluat din nou în 1922.

„Ocuparea voastră a unor insule (din Marea Egee, în apropiere de Turcia – n.r.) nu ne leagă în niciun fel. La momentul potrivit, vom face ce este necesar. Putem ajunge subit noaptea”, a spus el, reluând o formulă folosită des când vorbea despre lansarea unei operaţiuni în Siria

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare