Erdogan amenință, din nou, UE cu 4 milioane de migranți

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a spus ambasadorilor statelor Uniunii Europene, într-o întâlnire desfăşurată joi, că blocul comunitar nu a oferit ţării sale un sprijin substanţial în combaterea migraţiei şi nu a răspuns în mod reciproc eforturilor Turciei de îmbunătăţire a relaţiilor sale cu UE, consemnează agenţia Reuters.

Raporturile dintre Ankara şi UE au atins un punct de fierbere în 2019 în urma disputei dintre Turcia şi Grecia asupra jurisdicţiei maritime şi drepturilor de exploatare a resurselor energetice offshore din estul Mediteranei.

Între timp, Ankara şi Atena au reluat discuţiile pentru a-şi soluţiona disputele, temperând tensiunile şi stabilind ceea ce atât Turcia cât şi UE au descris drept o ”agendă pozitivă”, evoluţie care însă a adus doar o sporire minoră a cooperării.

Vorbindu-le ambasadorilor din UE la o întâlnire desfăşurată la Ankara, Erdogan le-a transmis că Turcia a încercat să aşeze legăturile cu blocul comunitar pe o ”bază mai solidă”, dar s-a lovit de ”tactici potrivnice”. ”Vreau să spun cu tristeţe că nu am primit din partea UE răspunsul pe care ni l-am dorit faţă de aceşti paşi”, a deplâns şeful statului turc.

Bruxellesul a încheiat cu Ankara în martie 2016 un acord menit să stăvilească valul de migranţi care vin în Europa, partea cea mai importantă a înţelegerii prevăzând că Turcia va găzdui refugiaţii sirieni în schimbul unei asistenţe financiare europene de miliarde de euro.

Turcia găzduieşte în continuare circa patru milioane de refugiaţi sirieni şi avertizează că nu va accepta să mai primească şi alţi migranţi.

”Turcia nu a primit din partea UE un sprijin substanţial în combaterea migraţiei”, a insistat Erdogan în faţa ambasadorilor europeni, adăugând că nu va fi posibilă o ”cooperare aprofundată” în această chestiune atât timp cât termenii acordului din 2016 nu sunt actualizaţi. Erdogan s-a referit la mai multe miliarde de euro promise de UE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare