Home Analize Erdogan a cumpărat sistemul de apărare rusesc care îl enervează pe Trump

Erdogan a cumpărat sistemul de apărare rusesc care îl enervează pe Trump

0

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a informat miercuri că Turcia a achiziţionat deja sistemul de apărare S-400 din Rusia şi şi-a exprimat speranţa că livrările vor fi realizate în luna iulie, un anunţ susceptibil să intensifice tensiunile dintre Ankara şi Washington pe acest subiect, transmite Reuters.

„Turcia a cumpărat deja sisteme de apărare S-400. Este o afacere încheiată. Sper că aceste sisteme vor fi livrate în ţara noastră luna viitoare”, a declarat Erdogan.

Turcia şi SUA s-au confruntat public în ultimele luni de zile în legătura cu intenţia autorităţilor de la Ankara de a cumpăra sistemul S-400 produs de Rusia, incompatibil cu sistemele NATO.

Secretarul american al apărării Patrick Shanahan a evidenţiat săptămâna trecută că Turcia va fi scoasă din programul avioanelor de luptă invizibile F-35, dacă Ankara nu-şi revizuieşte planurile de achiziţionare a sistemului de apărare antirachetă rusesc.

Vorbind la o întâlnire cu membrii partidului său AKP, Erdogan a declarat că Ankara va cere socoteală oricui exclude Turcia de la cumpărarea programului F-35.

„Vom cere socoteală, cu orice ocazie, pentru excluderea Turciei din programul F-35, din motive neîntemeiate sau nelegitime”, a afirmat Erdogan, adăugând că Turcia este partener în programul de fabricare.

Erdogan a mai afirmat că doreşte să vorbească despre acest subiect la telefon cu Statele Unite, înaintea întâlnirii cu preşedintele Donald Trump, care va avea loc la Osaka, la sfârşitul lunii iunie.

Ad

Exit mobile version