Emisarul special al Germaniei pentru Balcanii de Vest amenință Serbia

Emisarul special al Germaniei pentru Balcanii de Vest, Manuel Sarrazin, a declarat că din punct de vedere politic și economic, Serbia este mai aproape de Germania și Uniunea Europeană decât de Rusia.

„Sprijinul nostru financiar și investițiile sunt mult mai mari. De asemenea, ne interesează dezvoltarea economică și socială a statelor din Balcanii de Vest. Angajamentul nostru și investițiile noastre în statele candidate la UE este mai mare decât în statele din Parteneriatul estic” – a declarat Sarrazin, înainte de vizita la Belgrad, adăugând că este „foarte clar” că după agresiunea Rusiei în Ucraina o poziție pro-rusă nu este compatibilă cu statutul de stat candidat la UE.

„Nu poți sta pe două scaune, aflate la distanță de kilometri. Pe de altă parte, consider că Serbia știe că este în propriul interes să se elibereze de dependența unui regim fără scrupule” – a declarat Sarrazin, adăugând că vor exista repercusiuni asupra agenților economici dacă țara nu își menține ireversibil cursul european.

„De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, agenții economici se întreabă dacă Serbia ca destinație favorită a investițiilor europene va mai fi în această situație și în viitor. De aceea este important ca Serbia să își stabilească poziția” – a transmis Sarrazin. Întrebat dacă Serbia va impune sancțiuni Rusiei, Sarrazin a amintit că ministrul german de externe, Annalena Baerbock, în timpul vizitei la Belgrad a transmis fără echivoc că agresiunea Rusiei ne afectează pe toți și în astfel de situații nimeni nu are dreptul să stea deoparte, că nu este suficient doar să condamni agresiunea.

Întrebat ce se va întâmpla dacă Belgrad va fi pus în situația de a alege între UE și Rusia și va alege Moscova, Sarrazin a declarat că UE va accepta orice decizie democratică luată de bunăvoie și va încerca să mențină bunele relații, așa cum încearcă cu Armenia. „Pe de altă parte, nu văd cine din Serbia ar fi interesat de orientarea pro-rusă” – a declarat Sarrazin, adăugând că a fost surprins că la recentul sondaj de opinie, rezultatele arată că pentru prima dată majoritatea cetățenilor sârbi nu susțin aderarea la UE.

„Cred sincer în UE ca proiect pacifist și în viitorul nostru comun, împreună cu Serbia ca membru UE cu drepturi depline. Numerele arată că perspectiva europeană trebuie să devină din nou palpabilă. Pe de altă parte, sunt convins că cetățenii Serbiei sunt conștienți de beneficiile pe care le-ar avea de la aderarea la UE, care este simbolul păcii, statului de drept, prosperității durabile și al potențialului uriaș de dezvoltare pentru oameni și companii. Dezvoltarea statelor membre UE demonstrează clar acest fapt” – a subliniat Sarrazin

Hot this week

Topics

Mai mult

    De ce a vrut Trump acordul Diesel cu Putin

    Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la un acord...

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Zelenski cere un armistițiu de 60 de zile pentru a organiza alegeri prezidențiale

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus astăzi un armistițiu...

    Articole relationate

    Categorii populare