Home Analize Emiratele Arabe împăcare cu Iranul

Emiratele Arabe împăcare cu Iranul

0

Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat duminica aceasta că ambasadorul lor în Iran, Saif Mohammed Al Zaabi, se va întoarce la Teheran „în următoarele zile”, la mai mult de şase ani după ce această ţară arabă din Golf şi-a restrâns relaţiile diplomatice cu Republica Islamică, informează Reuters conform Agerpres.

Această decizie este în linie cu eforturile EAU de a-şi întări relaţiile cu Iranul, „pentru realizarea intereselor comune ale celor două ţări şi ale întregii regiuni”, a subliniat Ministerul de Externe al EAU într-un comunicat.

EAU şi-au restrâns legăturile cu Iranul după ce Arabia Saudită sunnită şi Iranul şiit au rupt relaţiile în 2016, după atacarea unor misiuni diplomatice saudite de către manifestanţi în Iran în urma executării de către Riad a unui celebru cleric şiit.

Cele două puteri regionale rivale, care se acuză reciproc de destabilizarea Orientului Mijlociu, şi-au exprimat totuşi voinţa de a-şi depăşi divergenţele şi au purtat negocieri despre care au informat public pentru prima dată în aprilie 2021.

Ad

Exit mobile version