spot_img
0.5 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăExterneEmiliano Sala: Un basm care s-a transformat în dramă

Emiliano Sala: Un basm care s-a transformat în dramă

-

Lumea fotbalului şi-a exprimat emoţia şi îngrijorarea după ce a fost anunţată dispariţia avionului în care se afla atacantul Emiliano Sala, transferat de la FC Nantes la Cardiff City.

- Reclama -

Mama fotbalistului Emiliano Sala a declarat că avionul în care se afla fiul său şi care a dispărut de pe radar deasupra Canaului Mânecii i-ar fi aparţinut preşedintelui clubului Cardiff City, informează lefigaro.fr.

- Advertisement -

„Un jucător mare, un om uriaş. Cineva care dă totul, pe teren ca şi în viaţă. O determinare incredibilă. Dacă există minuni, aş cere una acum. Inima mea, gândurile mele sunt alături de tine, oriunde ai fi, de familia ta şi de familia lui Nantes”, a scris pe Twitter fostul său antrenor la echipa franceză, Sergio Conceicao, astăzi la FC Porto.

Antrenorul vedetă al lui Manchester City, Pep Guardiola, s-a declarat „foarte trist”.

- Advertisement -

„Este atât de trist. Este o veste îngrozitoare. Aşteptăm confirmarea”, a spus Guardiola.

Antrenorul lui Angers, Stephane Moulin, a afirmat: „Astăzi e greu să vorbeşti despre fotbal. Eu personal sunt foarte afectat. Dispariţia avionului în care se afla Emiliano Sala… este un basm care se transformă în dramă.”

„Sper din adâncul inimii că nu este adevărat”, a scris, pe Twitter, Lucas Deaux, fost jucător la Nantes, astăzi la Guingamp.

Argentinianul Valentin Vada, fotbalist la Bordeaux şi unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Sala, a postat pe Twitter: „Vamos hermano !! Aparece por favor !!!” („Haide, fratele meu!! Te rog să apari!!!’). Mesajul este însoţit de simbolul a două mâini unite în rugăciune.

Sala se afla într-un avion de turism plecat din Nantes în direcţia Cardiff, avion care a dispărut luni seara de pe ecranele radar la aproximativ 20 km nord de Insula Guernsey. Şeful operaţiunilor de căutare s-a arătat foarte pesimist în legătură cu posibilitatea de a găsi supravieţuitori.

Poliţia a anunţat marţi seara suspendarea operaţiunilor de căutare până miercuri dimineaţa.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img