Home Externe Eliberarea condiționată pentru „fata afgană cu ochi verzi” a fost respinsă de...

Eliberarea condiționată pentru „fata afgană cu ochi verzi” a fost respinsă de un tribunal din Pakistan

0

Un tribunal din Pakistan a respins miercuri cererea de eliberare condiționată pentru Sharbat Gula, fata afgană cu ochi verzi devenită celebră după ce o fotografie cu ea a fost publicată pe coperta revistei National Geographic, aceasta fiind în prezent acuzată de obținerea unor acte de identitate pakistaneze false, informează AFP.

Sharbat Gula a fost arestată săptămâna trecută, fiind acuzată, la fel ca alte mii de refugiați afgani din Pakistan, că ar fi obținut în mod fraudulos o carte de identitate pakistaneză.

Tulburătoarea fotografie cu Sharbat Gula, cu ochii săi verzi puși în valoare de eșarfa sa roșie, a fost făcută într-o tabără de refugiați afgani din Pakistan, de către fotograful american Steve McCurry.

Publicată în 1984, această fotografie s-a numărat printre cele mai cunoscute din istoria revistei americane și a propulsat-o pe adolescenta de atunci la rangul de „icoană a poporului afgan”, pe atunci sub ocupație sovietică.

Ministrul de interne pakistanez, Chaudhry Nisar Ali Khan, a dat duminică asigurări că va „reanaliza acest dosar dintr-un punct de vedere umanitar”, dând de înțeles că Sharbat Gula va fi eliberată în scurtă vreme.

Miercuri, însă, un judecător din orașul Peshawar a respins cererea de eliberare condiționată, declarându-se prea puțin convins de argumentele apărării.

Sharbat Gula a obținut două documente de identitate, a subliniat judecătorul Farah Jamshed în verdictul său, care intervine la aproape doi ani de anchetă. „Prin urmare, în două ocazii ea s-a dat drept cetățeancă pakistaneză, fără să fi obținut în mod legal acest statut”, a spus judecătorul.

Ad

Exit mobile version