spot_img
30.2 C
București
marți, aprilie 16, 2024
AcasăDezvaluiriElena Udrea despre gențile de bani cărate la SRI

Elena Udrea despre gențile de bani cărate la SRI

-

Elena Udrea a declarat duminică seara, în cadrul emisiunii ”Controverse” de la B1 că oamenii de afaceri ”se îmbulzeau” la SRI, în vremea lui Florian Coldea, ducând genți de bani, pentru a scăpa de dosare și a primi protecție în plan economic. 

”Eu constat că jurnalul acesta, deși atunci doar intuiam niște lucruri, a fost confirmat, ceea ce într-un fel mă bucură. Au fost mai multe discuții din care eu știam că Dorin Cocoș ajuta cu bani pe cei care îi erau indicați de Coldea și Maior, unul dintre ei fiind Sebastian Ghiță și postul RTV. Eu am făcut un denunț oficial. Din toată lupta asta anticorupție, mai există două persoane corupte, eu și Bica. În rest, lupta anticorupție s-a fâsâit. La vremea la care am scris acest jurnal, imediat după am facut două denunțuri, unul împotriva domnului Coldea și unul împotriva doamnei Kovesi, în care eu spuneam despre cadouri primite, genți cu bani duse în sediul din Băneasa. Denuțurile au fost închise pe repede înainte, s-au soluționat cu neînceperea urmăririi penale, dar consecința pentru mine au fost șase cereri de arestare, trei dosare pe care le am în instanță și un război pe care îl duc de atunci cu doamna Kovesi și cu domnul Coldea. Eu cred că toată lumea își dorea să fie în anturajul celor de la SRI. Era o îmbulzeală și o competiție, cine ajunge să fie băgat în seamă. Sebastian Ghiță a fost un fel de băiat de mingi al lui Coldea și al lui Maior. Le făcea diverse servicii acestora, inclusiv financiare. Ca Sebastian Ghiță erau mulți și mai mulți și-ar fi dorit să fie ca Sebastian Ghiță. Pe de o parte, era ideea că dacă ești apropiat de cei de la SRI, ești protejat de dosare, dar ști protejat și de concurență, în plan economic, și ești susținut să primești contracte, să primești licitații, dar nici nu cred că cei de la SRI aveau nevoie să recruteze oameni de afaceri pentru că, pur și simplu, oamenii de afaceri se îmbulezeau să fie chemați de șefii de la SRI pe la diverse chermeze ca să aibă de unde alege.  Probabil că erau și bani care rămâneau la dispoziția domnului Coldea, dar în mod cert vă vorbesc despre cadouri pe care le cunosc”, a declarat Udrea.

- Advertisement -

INTERVIUL INTEGRAL CU ELENA UDREA:

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img