Home Dezvaluiri Elena Udrea cere rejudecarea dosarului Bute

Elena Udrea cere rejudecarea dosarului Bute

0

Elena Udrea a anunţat, vineri, că a decis să ceară repunerea cauzei pe rol, această decizie venind în contextul în care Traian Băsescu a făcut public, miercuri, un document al SRI care vizează dosarul Gala Bute, menţionându-se clar rolul acestuia şi cum funcţiona relaţia cu sistemul judiciar.

„Ca urmare a noilor informaţii pe care le-am aflat cu toţii din declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, informaţii provenind din Note SRI, care schimbă radical situaţia din dosarul Gala Bute, aflat azi în pronunţare la ICCJ, am decis împreună cu avocaţii să solicit repunerea cauzei pe rol”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Udrea mai susţine că judecătorii ICCJ i-au respins probele şi au decis să o condamne doar pe susţinerile procurorilor DNA şi a declaraţiilor ilogice ale unora dintre cei implicaţi în dosar.

„Dacă mi-ar fi fost admise cererile repetate, atât în etapă de fond cât şi în cea de apel, de a fi aduse că probe Notele SRI despre care ştiam încă din perioada în care eram ministru, din care reieşea clar că nu am avut nicio implicare în relaţiile ilegale de afaceri dintre “denuntatorii” din dosar, inculpaţi ori doar martori, astăzi nu eram în situaţia de a fi condamnată fără nicio proba şi de a fi nevoită să cer protecţie internaţională faţă de abuzurile care mi s-au întâmplat în România”, a transmis Elena Udrea.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut public, miercuri, un document al SRI, despre care spune că este strict secret şi i-a parvenit în urmă cu câteva luni, şi care vizează dosarul Gala Bute, menţionându-se clar rolul acestuia şi cum funcţiona relaţia cu sistemul judiciar.

Ad

Exit mobile version