Fostul judecător, Ovidiu Puțura, fost secretar de stat la Ministerul Justiției între 2012-2015, a dezvăluit în emisiunea Ancăi Alexandrescu de duminică seara printre multe altele o situație incredibilă, extrem de importantă și relevantă nu doar pentru mine ci și pentru a proba o dată în plus celor mai sceptici, modul de funcționare și de implicare a “capilor statului paralel” aflat în culmea puterii sale în acei ani, Coldea, Kovesi, Dumbravă în justiție.Înțelegem astfel cum se face că oameni nevinovați au făcut ori fac pușcărie și cum alții au scăpat. Totul s-a întâmplat după cum hotărau cei trei în funcție de interesele lor, de bani și putere, afirmă pe Facebook Elena Udrea.
Astfel un ofițer SRI i-a arătat lui Puțura în 2016 o listă cu nume de politiceni care urmau să fie condamnați la închisoare în scurt timp conform deciziei luate de cei doi generali la o ședință de la sediul Serviciului Român de Informații! In dreptul fiecărui nume era scrisă și pedeapsa pe care Coldea și Dumbravă o stabiliseră. Unul dintre numele de pe lista era al meu, iar pedeapsa era de 6 ani, adică exact așa cum s-a întâmplat un an mai târziu când am fost condamnată de doi judecători reprezentativi ai “statului paralel”, Georgiana Dragomir și Ionuț Matei de la Înalta Curte. Tot ce era pe lista aceea s-a confirmat, inclusiv achitările marcate cu A, cum era trecut în dreptul lui Ponta și Orban. Este încă o dovadă a abuzului de care am avut parte și a faptului că eu stau în continuare ilegal și nevinovată în pușcărie. Întrebarea este: Ce se întâmplă cu această dezvăluire-probă împotriva abuzurilor grupării infracționale Coldea, Kovesi, Dumbravă???Ministra Justiției, Alina Gorghiu, se face că nu vede și nu aude tot ceea ce se descoperă în spațiul public în ultimele luni, la fel și ceilalți lideri politici care sunt atât de speriați încât nici măcar nu comentează toate aceste dezvăluiri, nici vorbă să acționeze, să creeze cadrul legal, dar și de voință pentru tragerea la răspundere a celor care au subjugat ani de zile justiția propriile lor interese, au deformat democrația, au distrus și chiar omorât oameni, destine, familii, copii, cariere, afaceri pentru bani și putere. Clasa politică lasă tot demersul de demascare a statului paralel în seama presei care se dovedește mai puternică, mai curajoasă și mai dedicată intereselor țarii și societății, mai spune Udrea.