Educatoare filmată când loveşte, înjură şi strigă la copii: ”Ăştia să-mi dea spor de nebuneală!”

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea a declanşat o anchetă, iar luni va trimite o echipă de inspectori la grădiniţa din satul Poiana, comuna Vrâncioaia, după ce părintele unui copil înscris la această unitate de învăţământ i-a prezentat, vineri, şefului ISJ o filmare în care o educatoare îi loveşte pe copii, strigă la ei şi îi înjură. ”Nesimtitule, stai dracului într-un loc, dar-ar naiba-n creierii tăi, tu nu eşti sănătos la cap, ăştia trebuie să-mi dea spor de maximă nebuneală”. îi strigă educatoarea unuia dintre copii.

Potrivit şefului ISJ Vrancea, Dorin Cristea, filmarea a fost adusă la sediul Inspectoratului şi prezentată, vineri, la finalul programului, de către un părinte al unui copil înscris la grădiniţa din satul Poieni. Filmarea a fost realizată cu telefonul mobil de către mama unui alt copil, sub privirile căreia educatoarea a agresat doi copii, atât fizic, cât şi verbal.

”Am decis ca luni să facem un control la respectiva grădiniţă, să vedem ce măsuri se impun. Am discutat cu directorul şcolii, iar luni vom trimite acolo o echipă de inspectori pentru a vedea dacă toate lucrurile sunt adevărate. Se va întruni comisia de disciplină, iar conducerea şcolii de care aparţine grădiniţa, aşa cum e procedura, va dispune sancţiuni în cazul educatoarei. Sesizarea a fost depusă inclusiv în scris la sediul ISJ Vrancea, astfel că se vor face cercetări şi se vor dispune măsuri”, a declarat corespondentului News.ro inspectorul şcolar general al ISJ Vrancea, Dorin Cristea.

Filmarea în care o educatoare agresează fizic şi psihic doi băieţei, pe care-i bruschează, îi înjură, îi jigneşte şi îi loveşte în mod repetat în cap şi peste faţă, a fost postată şi pe Youtube. Filmarea ar fi fost realizată, din primele date, în cursul săptămânii trecute, în timp ce mama unui copil se afla în clasă, cu permisiunea educatoarei.

Femeia i-a cerut cadrului didactic acceptul de a asista la o parte din programul de la grădiniţă, iar la un moment dat a început să filmeze cu telefonul mobil scena în care educatoarea se enervează şi începe să ţipe, dar şi să lovească doi copii care se ridică din bancă fără permisiunea cadrului didactic.

”Nesimtitule, stai dracului într-un loc, dar-ar naiba-n creierii tăi, tu nu eşti sănătos la cap, ăştia trebuie să-mi dea spor de nebuneală, de maximă nebuneală”, se aude educatoarea în filmare ţipând la unul dintre copii.

Ulterior, femeia loveşte peste faţă un copil, în timp ce pe altul îl trage de urechi şi îl loveşte în cap.

”Împieliţatule, Doamne, ce fac eu cu ăştia, că nu rezist. Tu, mai nebun decât eşti nu ai cum sa te faci. Mâine nu te primesc, te bat, te dezbrac şi te dau afară, poate să mă ia şi Poliţia”, îi spune educatoarea altui copil.

Filmarea continuă cu momentul în care educatoarea loveşte în cap un băiat, în mod repetat şi cu putere, ulterior trăgându-l de ureche pe motiv că nu stă în bancă.

”E inadmisibil, nu e normal ce am văzut acolo,în filmare, nu trebuie să se întâmple la o catedră. Directorul şcolii de care aparţine grădiniţa mi-a spus că educatoarea şi-a recunoscut vina, că şi-a ieşit din fire, că a fost nervoasă, nu cred că o asemenea atitudine, un asemenea comportament ar trebui să se găsească la catedră”, a adăugat şeful ISJ Vrancea, Dorin Cristea, adăugând că educatoarea respectivă are vechime în învăţământ.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare