Home Analize Editorial Ion Cristoiu despre războiul clanurilor de la Kiev: După retragerea americanilor...

Editorial Ion Cristoiu despre războiul clanurilor de la Kiev: După retragerea americanilor din Afghanistan s-a dezvăluit că 2313 miliarde băgate de americani în Război au îmbogățit fabulos clanurile din această țară și pe șmecherii din America

0

de Ion Cristoiu, preluare Cristoiu Blog

EuronewsUkraine corruption scandal: String of officials resign in Kyiv (Scandalul de corupție în Ucraina: la Kiev un șir de funcționari au demisionat)

BBCTop Ukrainian officials quit in anti-corruption drive (Înalți funcționari ucraineni au demisionat în urma unei campanii de anti-corupție)

France24 English: Ukraine purges officials, governors in biggest shakeup of war (Ucraina a dat afară funcționari și guvernatori în cea mai mare reorganizare din timpul războiului)

France24 Francais: En Ukraine, démissions et limogeages en série sur fond de scandale de corruption

CNNZelensky shakes up Ukrainian government amid growing corruption scandal (Zelensky reorganizează guvernul ucrainean pe fondul scandalului în creștere de corupție)

RaiNewsUcraina, dopo accuse di corruzione sostituiti dal governo alcuni membri dell’esecutivo e governatori(Ucraina, în urma acuzațiilor de corupție sunt înlocuiți în guvern unii membrii ai executivului precum și unii guvernatori)

Associated PressUkraine corruption scandal ousts top officials during war (Scandalul de corupție din Ucraina înlătură în timpul războiului înalți funcționari)

Deutsche WelleUkraine officials leave posts after corruption allegations (Funcționari ucraineni părăsesc posturile după acuzații de corupție)

Despre Scandalul de corupție din Ucraina a scris și presa noastră. N-am apelat la titlurile românești, pentru că ele acoperă un conținut viciat. Ca și toate articolele de pînă acum despre Războiul din Ucraina, sînt texte luate de La Jgeab. Prin La jgheab am semnalat un adevăr crud pentru presa noastră. În fiecare redacție există cîte un angajat, desemnat de mogul să preia și se semneze (de cele mai multe ori fără să-l citească măcar) articolul fabricat în laboratoarele Serviciilor. Luate de la Jgheab cele despre Scandalul de corupție trec sub tăcere, în mod tendențios cîteva adevăruri:

1) Întreaga Operațiune de arestare, anchetare, acuzare prin presa dirijată de la Kiev și demiteri e asumată de o singură persoană: Volodîmir Zelenski.
Un consilier al lui Zelenski a declarat nu fără a lua poziție de Drepți că Deciziile lui Zelenski „dau seamă de prioritățile statului”: „Președintele vede și aude societatea. El răspunde direct unei cereri prioritare a opiniei publice: Justiția e pentru toți.”

Occidentul, cel care se angajează de la o zi la alta tot mai mult în Războiul cu Federația Rusă, pregătind intervenția directă, jură că Ucraina e un stat de drept. Un stat de drept care tocmai de asta e atacat de dictatura din Rusia care vrea să instaureze și la Kiev dictatura.

În ce stat de drept, chiar și minim de drept demnitari, guvernatori sînt demiși, acuzați și arestați la ordinul Președintelui?
Nu sună asta a Coreea de Nord a lui Kim Ir Sen? Nu sună asta a teroarea sovietică a lui Stalin din timpul celui de-al Doilea Război Mondial?

2) Unii dintre cei acuzați susțin că n-au nici o vină, că presa, invocată ca temei pentru Marea Epurare, a fost unealta lui Zelenski.
Astfel de declarații, citate de presa occidentală cu sughițuri, trebuie luate în seamă. N-am nici o îndoială că respectivii sînt corupți. De pe vremea Binomului SRI-DNA noi știm că Lupta împotriva corupției devenise mijlocul prin care un Clan de la Putere se răfuia cu alt Clan. La fel și cu Scandalul din Ucraina. El ascunde ceea ce nici presa occidentală nu îndrăznește să scrie, deși, cînd vine vorba de Rusia, ea invocă în neștire surse din Serviciile de informații: La Kiev se duce o crîncenă luptă pentru Putere.

Ea a început cu lichidarea întregii Conduceri a Ministerului de Interne, în urma vizitei secrete făcute la Kiev de directorul CIA, și a continuat cu înlăturarea din funcții, urmată, desigur, de arestare sau chiar de lichidare, a unor oameni din structurile de forță. În absența informațiilor făcute publice (sigur știute de Serviciile Secrete Occidentale) putem presupune un adevăr:

Clanul Zelenski, tot mai hotărît să transforme Ucraina pe termen lung într-un poligon de încercare pe viu a armamentului occidental, a întîmpinat și întîmpină rezistență din partea unor clanuri care consideră o aventură nebunească angajarea Clanului Zelinski într-un Război de aruncare a Rușilor în Mare.

3) Prin ce se definea Lupta împotriva Corupției pe vremea Binomului SRI-DNA?
Pe hei-rupism!
Pe spectacolul de sunet și lumini!

Că Ucraina e un stat profund corupt, dar mai ales profund mafiot, știam dinainte de războiul cu Federația Rusă. Auzind că un om de afaceri și-a făcut o firmă la Kiev, am rămas stupefiat. Ori era nebun, ori era ofițer SIE. Cine să-și riște viața investind într-o țară din care puteai pleca decapitat și într-un tomberon? Bănuielile mi s-au confirmat aflînd că printre refugiați s-au numărat mulți cărători de valize de bani, de bijuterii, sau posesori de conturi în bănci străine, îmbogățiți prin jefuirea Ucrainei de la independență încoace. Războiul a fost pentru ei un prilej de a o șterge din Ucraina pentru a-și putea cheltui liniștiți averile la Nisa sau la Paris.

Nu încăpea nici o îndoială că Războiul a adîncit corupția în Ucraina. Miliardele date de SUA și de Uniunea Europeană au ajuns pe mîinile clanurilor mafiote. Pe mîinile Grupurilor de Crimă Organizată a ajuns și o mare parte a armamentului trimis de Occident. Războiul a îmbogățit enorm nu doar pe mafioții din Ucraina, dar și pe șmecherii din Occident.

La fel s-a întîmplat și în Războiul din Afganistan.
După retragerea americanilor s-a dezvăluit că 2313 miliarde băgate de americani în Război au îmbogățit fabulos clanurile din această țară și pe șmecherii din America.

Ar fi fost normal ca măcar în presa occidentală să se scrie despre asta. Această presă a invocat, ori de cîte ori publica fake newsuri despre Război, serviciile secrete occidentale. Să nu fi știut Serviciile Secrete Occidentale că Războiul din Ucraina a devenit o Afacere, o Mare afacere planetară?

Au știut. Cum au știut și liderii Occidentali, cum a știut și Ursula von de Leynen. N-au suflat o vorbă convinși că sub puterea propagandei de război prin presa rechiziționată cetățenii europeni și americani nu vor începe să se Ce se întîmplă cu banii dați de Occident.

Directorul CIA a venit val vîrtej la Kiev și pentru a-i spune lui Zelenski să facă ceva, deoarece membrii republicani ai Congresului vor să pună sub control banii dați de Administrația prezidențială.
Îi vor fi zis și liderii europeni.
Presiunea a fost să facă ceva, ceva spectaculos, care să lase impresia, amplificată de presa occidentală, că în Ucraina se duce o luptă pe viață și pe moarte împotriva corupției.

Și Zelenski a făcut.
A declanșat brusc un hei-rup anticorupție, un spectacol răsunător, să aibă ce să scrie presa.

Victimele acestei hei rup sînt din Clanurile concurente Clanului Zelenski.
Îndemnul occidental a fost pentru Volodîmîr Zelenski un bun prilej de a-și lichida dușmanii.
Fără a risca semne de întrebare în Occident în legătură cu statul de drept din Ucraina.
Nu de alta dar e vorba de Lupta împotriva corupției cerută de Occident.

Lupta împotriva corupției se duce zi de zi și nu din cînd în cînd. Se duce printr-o activitate susținută a organelor de control, prin veghea permanentă a instituțiilor și nu printr-o Operațiune de tip Hei rup.
Care Operațiune, pe lîngă faptul că dă unui Clan prilejul de a lichida clanurile concurente, se stinge în 24 de ore.
Iar dacă printre victime pică și vreunul din membrii Clanului de la Putere, nu-i nimic, are grijă Volodîmîr Zelenski să-l mute după într-un post la fel de gras după ce se încheie spectacolul.

Ad

Exit mobile version