spot_img
5.3 C
București
miercuri, decembrie 7, 2022
AcasăActualitateEDITORIAL HD Hartmann: Cu trotineta la Palatul Buckingham (III)

EDITORIAL HD Hartmann: Cu trotineta la Palatul Buckingham (III)

-

de HD Hartmann

- Reclama -

În primele șase luni ale incidentului declanșat de către John Bolton împotriva Chinei, nimic nu se întâmplă. Aroganța SUA împletită de politica progresistă a premierului canadian Trudeau, fac ca arestarea în China a celor doi Michaels (Spavor și Kovrig) să fie ignorată de către comunitatea internațională. Acuzele canadiene că arestările sunt de fapt replici ilegale la arestarea lui Meng confirmă opinia internațională că situatia va fi remediată rapid, analizându-se că Beijing nu va avea forța de a rezista frontului unit americano-canadian. În desfășurarea temporală a crizei, aceasta analiză a fost a doua mare greșeala de profil pe care birocrațiile occidentale reunite o vor face, producând o și mai mare explozie de mânie a conducerii chineze.

Beijing nu putea lăsa fără răspuns obrăznicia canadiană și nici atacul deep state american orchestrat de către John Bolton. Căci președintele Xi și conducerea supremă chineză s-au simițit umilite. În timp ce făceau înțelegeri cu președintele legitim și legal al SUA, o grupare secretă fără un mandat legal al poporului american și aparținând deep state american, decide să declanșeze o acțiune de razboi comercial de magnitudinea Huawei.  

Numai lipsa de educație și lipsa totală de respect pentru suveranitatea și civilizația statului chinez, a permis o asemenea insultă la adresa unui stat precum China să se prelungească pentru ani de zile. Statul chinez nu putea lăsa o asemena declarație de superioritate rasială și culturală americano-canadiene fără o replica clară. Faptul că americanii și canadienii au crezut că statalitatea chineză este tipică statelor satelitare ale SUA din lume, nu este vina celor de la Beijing. Este vina exclusivă și unică a SUA și Canada pentru infernul prin care au trecut cei doi cetățeni canadieni, prinși într-un joc internațional declanșat de ordinele imperialiste ale deep state ilegitim american.

Introduși în sistemul penitenciar chinez, într-o lume complet străină și fără un ajutor consular real, cei doi cetățeni canadieni încep să creadă că au fost lăsați singuri unei soarte tragice. Michael Kovrig va povestii, în declarațiile sale, că începuse practic să creadă că va muri în acel spațiu concentrațional. Singura sa nedumerire a fost motivul care a provocat un asemenea destin tragic. Michael Spavor se va apuca să învețe semnele alfabetului chinez, în speranța că nu își va pierde integritatea emoțională, datorită presiunii psihologice din pușcărie.

Regulile detenției erau atât de dure încât până și deținuții chinezi începuseră să îi apere pe cei doi de represiunea gărzilor chineze, explicându-le, prin semne și desene, regulile detenției. Reguli pe care amândoi arestații canadieni, din necunoașterea limbii și obiceiurilor chineze, le încălcau involuntar, fiind astfel permanent sancționați. Avocații pe care puținele resurse financiare ale familiilor lor din Canada îi puteau platii erau complet nepregătiți pentru un asemenea joc mondial. Aceștia, nu numai că nu aveau acces la clienții lor datorită permanentelor sancțiuni primite de către aceștia, dar nu reușeau nici măcar să obțină copia documentelor de acuzare în limba chineză. 

China nu mai răspundea nici unui mesaj canadian. Canada era absolut singură. Declarațiile canadiene bombastice, cu miros de Caragiale, despre respectarea sistemul de reguli internaționale, amenințările voalate de tip imperiul victorian, simplistele minciuni publicate de presa internațională cumpărată de către guvernul Trudeau, toate se izbeau de Marele Zid. Prin arestarea abuzivă a lui Meng, în baza unor acuzații americane imposibil de dovedit, cu participarea voluntară și subalternă a mult clamatului ”statului de drept canadian”, conducerea supremă chineză acuza Otawa că încălcase grosolan tocmai sistemul internațional la care guvernul Trudeau făcea, ipocrit, referire în mesajele sale vitriolice. 

Trebuie subliniat că, în viziunea chineză, la baza deciziei Canadei de a participa la farsa judiciară ordonată de către John Bolton se află tocmai credința rasială, culturală și politică că SUA au dreptul de ataca pe oricine și oricând, în numele unui excepționalism civilizator, neconfirmat de nici un drept istoric sau legal. În viziunea conducerii chineze, la acest afront civilizațional, China nu putea să nu răspundă. Decizia a fost să se răspundă atât tactic cât și strategic. Fără a înțelege exact modelul de analiză a incidentului provocat de arestarea lui Meng, fără a asculta ceea ce se întâmplă la Beijing, Otawa va afla tragic ce înseamnă să joace Wei Qi fără să știe măcar alfabetul primar al suveranității milenare chineze.

Sistemul politic și statal chinez tăcea. Ambasada Canadei de la Beijing era efectiv izolată. Ambasadorul canadian din acel moment va povestii, într-o seara de toamnă pariziană și ani după aceea, că nici măcar agenții chinezi ai propagandei plătite din banii lui Șoroș pentru a declanșa tot felul de evenimente anti chineze în Beijing, nu mai răspundeau la telefon. Proprii lor angajați de limba chineză din ambasadă refuzau să traducă scrisorile și mesajele de la Otawa. Nimeni din ministerul de externe chinez nu mai răspundea apelurilor ambasadei canadiene. Guvernul de la Otawa devenise un paria în Beijing, diplomații săi fiind refuzați să participe până și la o beningnă expoziție canină din Shanghai, finanțată de către Canada, din impozitele cetățenilor canadieni. Artica era caldă față de înghețul ordonat de guvernul central de la Beijing. Otawa va primii exact măsura importanței sale ca țară occidentală acționând la nivel internațional cu arțag progresist. Statutul ei era nul în fața puterii statului chinez. 

Ca atare Trudeau va pune presiune ca administrația Trump să intervină. În analiza lui, Canada acționase în numele SUA când acceptase arestarea lui Meng pentru a fi extrădată, deci Washington este obligat să îl ajute la eliberarea cetățenilor săi. Donald Trump însă găsise un instrument real de pedepsire a grupului american ilegal și subteran reprezentant de către Bolton (între timp concediat d ela Casa Albă). Pentru început, nu va mișca un deget pentru a îl ajuta pe Trudeau. Exact pe aceasta discordie personală între Trump și Trudeau au mizat cei de la Beijing, obținând timp să acționeze conform strategiei de răspuns decise de președintele Xi.

Atacurile lui Trudeau la adresa administrației Trump, îl plasaseră pe acesta ca reprezentatul demn al progresismului șoroșist anti chinez din lume. În paralel, având o politică ostilă la adresa lui Trump, reușind să îl insulte la nivel personal, râzând de președintele american, alături de Macron și alți desculți europeni, în fața camerelor de vederi, Trudeau provocase o aversiune trumpistă de tip atavic. Ca primă măsură de retorsiune, Donald Trump va refuza să mai semneze un comunicat comun la întâlnirea G7 din Canada, eveniment unic pentru dezastrul internațional pe care acest canadian îl va provoca pentru țara sa. Pe cale de consecință Trudeau nu avea nici un fel de instrument real de a impune pe agenda internațională a SUA eliberarea celor doi nefericiți canadieni. Aflat în fața colapsului autorității țării sale în întreaga lume (să ne amintim de incidentele mai mult sau mai puțin cunoscute și succesive din Ungaria, România, Kosovo, Rusia, Afghanistan, Libya, Gabon sau Brazilia), Trudeau cunoștea efectiv umilirea Canadei ca stat, în public sau în privat. 

Între timp cei doi Michaels erau efectiv disperați în celulel lor din China. Meng, în Canada, arestată la domiciliu, locuia într-o vila de lux, lângă Vancouver, iar Trudeau aștepta ca Beijing să cedeze. Calculul politic tipic unui imperialist alb care încă mai considera China ca fiind o civilizație subdezvoltată, deci inferioară progresismului canadian, va produce traume fundamentale de-a lungul sistemului de relații internaționale. 

Leaderii germani, care se interesau foarte serios despre modelul canadian de rezolvare a unui astfel de incident cu China (Germania are mii de resortisanți germani în China), urmăreau siderați lipsa de profesionalism a lui Trudeau și echipei din jurul său. Reprezentanții Berlinului nu se mai pot abține și, la o întâlnire de nivel înalt între echipele red team de analiză a crizelor internaționale, răbufnește, atrăgând atenția că modelul communicațional promovat de Trudeau în raport cu China este un fiasco care riscă să arate slăbiciunile occidentului colectiv. Mai mult, subliniază delegația germană, politica lui Trudeau provoacă Beijing la o tăcere (în cazul celor doi Michaels) care nu a mai fost întâlnită de pe timpul perioadei maoiste pre Nixon. Europa, prin vocea sa germanică devenise îngrijorată de succesul replicii chineze și era panicată de ineficiența politicii guvernului Trudeau.

La acea întîlnire, ambasadorul canadian care ocupa și funcția de consilier de securitate a lui Trudeau va părăsii nervos sala. Pot depune mărturie, fiind un fin cunoscător al limbii franceze de Quebec (o limbă franceză de secol XVIII), că printre dinți, canadianul șuiera furios (sperând că nimeni nu va înțelege dialectul local) neaoșe înjurături de mamă. Presupun că ne erau adresate fiecăruia în parte. 

Avertismentul german va fi însă decodat corect de administrația Trump, care, pentru prima dată, la peste noua luni de la declanșare incidentului Huawei prin ordinul ilegal al lui Bolton, va pune numele celor doi Michaels pe lista de negociere SUA-China cu privire la eliberarea unor cetățeni americani. Propunerea americană este prezentată atât în limba engleză cât și în limba chineză. Printr-un gest hotărât, reprezentantul chinez dă la o parte foaia în limba engleză și citește lista în limba chineză. La finalul listei, numele lor celor doi canadieni provoacă o singură reacție: cei doi nu sunt cetățeni americani, deci nu reprezintă subiect de discuție între SUA și China. Diplomatul american încearcă să negocieze, dar poziția chineză este de neclintit. Pentru a nu risca soarta propriilor cetățeni arestați sub diverse acuzații în China, delegația americană nu mai insistă. 

Prima încercare de a dialoga cu China despre soarta celor doi Michaels este un eșec total. Informat despre acest fapt, primul ministru Trudeau trebuie să accepte că declarația de la Beijing, conform căreia cel care a înnodat șiretul trebuie să îl deznoadă, îl pune în loja principală. Acceptând mișcarea americană de arestare a lui Meng, replica tactică chineză îl lovește direct în față. Și se afla doar în fața replicii tactice, căci cea strategică nu va fi fost încă dezvăluită de către Beijing. Canadianul plin de principii neo-marxiste, ascuns după internaționalismul democratic care se dovedise incapabil să îl apere, trebuie să accepte responsabilitatea punerii în aplicare a unei politici de represiune americane care nu avea fundament legal și care, în același timp, provoca un eșec diplomatic fără limite a guvernului său. Pentru Trudeau, lecția chineză este o umilință atât personală cât și politică, care riscă să se resfrângă asupra Canadei în ansamblul său. Otawa nu mai are soluție decît să încerce o repliere tactică și să declanșeze un dialog direct cu guvernul chinez. Exact ceea ce Trudeau a încercat tot acest timp și disperat să evite. 

Din imensitatea Canadei, Trudeau, cel care va forța aplicarea iresponsabilă a unei ecologii comunist-dictatoriale provocând traume sociale fundamentale societății canadiene, cel care va dovedii că are o masivă înclinare spre despotism și conducere monarhică absolutistă,  se vede obligat să negocieze direct cu o țară pe care el o consideră inferioară lui. Într-o carte de memorialistică a vizitei lui în China (alături de partenerul său din acea perioadă) – ”Excursia a doi nevinovați” – Trudeau va exhiba tarele de tip subcultural britanic. Tatăl său, de altfel un erou al Canadei albe și perfect suficiente în aroganța sa de vecin inatacabil al SUA, cel care îl va declara pe președintele Reagan un idiot și a cărui soții (mama tânărului Trudeau) va avea aventuri galante celebre cu Mick Jagger și Teddy Kennedy, îi va inocula mândria mesianică a Canadei. 

Vizita lui în China va adânci sentimentul tânărului Trudeau că el este produsul unei civilizații superioare morale și materiale, iar situatia dramatică a Chinei lui Mao este rezultatul refuzului poporului chinez de a asculta de dictatul albului civilizator. Ca prim ministru va aborda identic același model valoric. Vizita lui fără de sfârșit din India, unde se va duce ca un rege alb, cu cățel, cu purcel, cu întreaga sa familie (incluzând copii mici), provocând comentarii ironice din partea elitei de la Dehli, va produce exact aceeași imagine. Este imaginea unui ”bărbat mi-se-cuvine”, care nu are nici un fel de respect față de alte culturi și civilizații, dacă acestea nu sunt conduse de albii civilizatori. Pe fondul acestui conflict interior care îl invalidează ca partener credibil de discuție, premierul Canadei este obligat să înceapă discuțiile directe cu Beijing. 

Pentru a își proteja ce a mai rămas din imaginea politicii internaționale canadiene pulverizate de către declarațiile lui Trump (care îl prinde cu minciuna și înșelătoria chiar în timpul unei conferințe internaționale pe teritoriu canadian) și umilite de către China, trotinetistul nostru va face o vizită la regina Canadei Elisabeta II, care are domiciliul în regatul Unit.  

Ca să se înțeleagă corect, regretata suverană Elisabeta II a fost regină a Canadei în dreptul său monarhic și constituțional canadian. La fel și regele Charles III este suveran al Canadei prin drept constitutional canadian. Regalitatea canadiană nu are nici un fel de legătură constituțională cu faptul că suveranii Canadei sunt si suverani britanici, în același timp. Dacă într-o bună zi, familia de Windsor nu ar mai ocupa tronul de la Londra, aceasta nu pierde tronul de la Otawa, regalitatea celor două țări fiind distincte și independente. Pe cale de consecință, Canada este o monarhie constituțională cu un șef de stat  care este rege/regină. În lipsa monarhului, acesta este reprezentant de către un guvernator general numit de suveran/a la propunerea primului ministru canadian. 

China va exploata acest aspect constitutional, foarte puțin cunoscut chiar și în Canada, reamintindu-i lui Trudeau că nu este decât prim ministru ales de națiunea canadiană, guvernând în numele unui suveran de Canada. Pentru a rezolva gravul caz de atac împotriva Chinei, prin aplicare unui ordin american pe teritoriul candian al cărui șef de stat este regina Elisabeta II de Canada, Trudeau trebuie să ceară  voie suveranei sale de drept, de a discuta cu președintele Xi. Iar președintele Xi trebuie să fie sigur ca suverana canadiană știe despre aceste discuții.

Căci în tot acest timp, Trudeau a refuzat arogant să accepte că mesajele sale ca prim ministru canadian nu erau primite de către președintele chinez pentru simplul motiv că el nu era șeful statului canadian. Deci nu avea rangul de a se adresa direct unui șef de stat străin. Doar suveranul canadian în functie o putea face. Introducerea coroanei canadiene, ca instituție de drept și singur reprezentant al Canadei în dialogul direct al confederației candiene cu președintele RP China ar fi însemnat regresul cu un secol a puterii biroului primului ministru în cadrul mecanismului de relații internaționale. Strategic, China mută magistral, dovedind că știe constituția Canadei mai bine decât premierul Trudeau.

Ca atare Beijing l-a îndrumat pe Trudeau, în calitatea sa de prim ministru, constituțional aflat în subordinea unui monarh, cu nume și prenume și posesor al titlului de șef al confederației canadiene, ca înainte de orice dialog, să discute și să obțină acordul acestuia. Reducerea la nivel de prim ministru a celui mai internaționalist și progresist politician canadian va fi prima pedeapsă dată de către Beijing. 

Punerea la punct a lui Trudeau a creionat condițiile pe care China dorea să le impună pentru rezolvarea incidentului Huawei. Trudeau va trebuie să accepte că pentru China, nu exista cazul celor doi Michaels, ci doar cazul Huawei. Acceptând că el trebuie să resolve cazul Meng, deci că el trebuie să discute cu SUA și nu guvernul chinez, Trudeau este obligat practic să accepte narativul chinez. Trebuie să respecte cu strictețe condițiile de negociere chineze.  Iar acestea vor fi de o duritate absolută. Jocul Wei Qi putea să înceapă. (va urma)

spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img