Home Economie Economistul-şef al BCR anunță creșterea euro

Economistul-şef al BCR anunță creșterea euro

0

Cursul leu/euro va ajunge la 4,7 lei până la finalul anului 2018, în timp ce prognoza pentru acest an este de 4,62 lei pentru un euro, potrivit unei analize a economistului-şef al BCR Horia Braun, scrie Ziarul Financiar.

“Nicio apreciere nominală şi reală semnificativă nu pare probabilă, date fiind anticipaţiile actuale ale pieţei şi deteriorarea continuă a deficitului de cont. Cel mai plauzibil scenariu pare cel al unei slăbiri a leului sub rata inflaţiei, respectiv cu 1-2% în termeni nominali”, a explicat Horia Braun.

După primele opt luni din acest an, leul a înregistrat o depreciere de 1,09% faţă de euro comparativ cu nivelul de la sfârşitul anului 2016, cotaţia ajungând la finele lunii august la peste 4,59 lei/euro. Pe parcursul lunii septembrie, cursul de schimb leu/euro s-a consolidat peste pragul de 4,59 lei/euro. Cel mai ridicat nivel al cursului pe piaţa locală, de peste 4,64 lei/euro, a fost înregistrat în 2012.

Tendinţa de depreciere din septembrie vine după ce în luna august moneda naţională a pierdut teren în raport cu euro şi a închis primele opt luni din 2017 pe depreciere în faţa monedei europene, în timp ce în raport cu dolarul american şi cu francul elveţian s-a apreciat.

Ad

Exit mobile version