spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeEconomia germană rămâne jos

Economia germană rămâne jos

-

După ce a stagnat în trimestrul al doilea, economia germană nu ar urma să înregistreze o relansare susţinută în lunile următoare, pe baza celor mai recenţi indicatori precum comenzile noi în industrie sau moralul mediului de afaceri, a estimat luni Ministerul Economiei de la Berlin, transmite Reuters conform Agerpres.

- Reclama -

Industria germană se confruntă cu presiuni de pe urma unei cereri slabe venită din China, la care se adaugă lipsa de mână de lucru, înăsprirea politicii monetare şi persistenţa efectelor crizei energetice de anul trecut. Fondul Monetar Internaţional a estimat că cea mai mare economie a Europei va fi singura din grupul principalelor state industrializate care se va contracta în acest an.

- Advertisement -

Într-un raport publicat luni, Ministerul Economiei de la Berlin a avertizat că „aşteptata relansare nu s-a concretizat la începutul verii”.

„Pe plan intern, aşteptata revenire a consumului privat, serviciilor şi investiţiilor arată primele semne de speranţă, care este posibil să se întărească pe măsură ce anul avansează”, se precizează în raportul lunar al Ministerului Economiei. Cu toate acestea, „cererea externă încă slabă, continuarea incertitudinilor geopolitice, nivelul încă ridicat al majorărilor de preţuri şi efectele din ce în ce mai sesizabile ale înăspririi politicii monetare afectează o revenire mai puternică a economiei”, se mai arată în raportul menţionat.

- Advertisement -

„Actualii indicatori, precum comenzile noi în industrie şi moralul mediului de afaceri, nu arată încă spre o revenire economică susţinută în Germania în lunile următoare”, subliniază autorii raportului.

Conform datelor revizuite în funcţie de variabilele sezoniere publicate la finele lunii iulie, Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat o creştere zero în perioada aprilie-iunie 2023, după două trimestre consecutive de contracţie, de 0,4% respectiv 0,1%. Stagnarea economiei germane în trimestrul al doilea al acestui an este o performanţă sub estimările analiştilor, care mizau pe un avans de 0,3%.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img