Economia americană creşte, dar şi şomajul şi inflaţia

Angajatorii americani au creat în iunie un număr mai mare de locuri de muncă faţă de estimări, iar creşterea redusă a salariilor arată o înăsprire a pieţei muncii, în timp ce rata şomajului a urcat la 4%, transmit AP şi Reuters.

Potrivit datelor publicate vineri de Departamentul american al Muncii, prima economie a lumii a creat luna trecută 213.000 de noi locuri de muncă, peste cifra de 195.000 de locuri de muncă preconizată de analişti.

De asemenea, Departamentul american al Muncii a revizuit, în sus, şi cifrele pentru lunile aprilie şi mai, când au fost create cu 37.000 de locuri de muncă mai multe decât au fost anunţate iniţial.

Rata şomajului în SUA a urcat la 4% în mai, de la 3,8% în mai, totuşi aproape de nivelul estimat de Rezerva Federală a SUA pentru sfârşitul acestui an.

De asemenea, salariul mediu orar, un indicator urmărit cu atenţie de Rezerva Federală a SUA (Fed), a înregistrat luna trecută un avans anual de 2,7%, similar cu luna mai. Economiştii susţin că este necesară o creştere a salariului anual de cel puţin 3% pentru ca inflaţia să ajungă la ţinta Fed de 2%.

În industrie şi construcţii au fost create 36.000 şi, respectiv, 13.000 de slujbe în iunie, în timp ce în sectorul îngrijirii sănătăţii au fost create 25.000 de locuri de muncă. În schimb, în retail au fost concediaţi 22.000 de angajaţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare