Echipamente oncologice de ultimă generație pentru Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin

Directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, Elena Bololoi, a semnat astăzi, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contractul de finanțare pentru achiziția de echipamente medicale pentru tratamente oncologice, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Interreg-IPA România Serbia 2021-2027.

Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin este partener în cadrul proiectului de importanță strategică, “Together we can beat cancer”, alături de Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timișoara, Kladovo Health Care Center – Serbia și Health Care Center Veliko Gradiste – Serbia.

Valoarea totală a proiectului este de 4,999,311.44 euro.

Proiectul își propune să doteze patru spitale din România și Serbia cu echipamente de ultimă generație și consumabile specifice pentru o mai bună depistare și tratare a cancerului, cu accent pe cancerul ovarian, cât și alte tipuri de cancer genito-mamar și uro-genital, cancerul colorectal, cancerul de apendice, cancerul gastric.

În cadrul proiectului vor fi înființate două centre oncologice în Timișoara și Kladovo și va fi creat un sistem de telemedicină pentru conectarea personalului medical cu pacienții și îmbunătățirea calității diagnosticului și tratamentului.

În ceea ce privește Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, se vor achiziționa un dispozitiv cu ultrasunete și un sistem laparoscopic 4K 3D, echipamente de ultimă generație pentru îmbunătățirea proceselor de diagnosticare și tratament în cazurile oncologice.

“Accesarea proiectelor cu fonduri europene prin care să se îmbunătățească activitatea medicală în Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a fost și este, în continuare o prioritate a mea și a conducerii unității medicale și mă bucur că sunt din ce în ce mai multe proiecte în acest sens!Mult succes în implementarea proiectului, conducerii Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, pe care o asigur de toată susținerea în astfel de demersuri!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare