COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Președintele Klaus Iohannis a participat la ultima sesiune a Consiliului Europei rostind cu această ocazie și un discurs, dar nu subiectul grațierii și codului penal au stat în centrul atenției.
Președintele Klaus Iohannis a susținut miercuri un discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Ideea centrală, subliniată de mai multe ori în diferite feluri, a fost aceea că România dorește să participe cu toate mijloacele sale la consolidarea rolului politic al Consiliului Europei. Dar sensul declarației sale nu este suficient de clar, dacă nu observăm că evoluțiile europene și globale din ultimul timp tind să împingă organizația pe un plan secundar. Consiliul Europei, cu exigențele sale legate de drepturile refugiaților mai cu seamă (căci acesta este principalul subiect care divide Europa), riscă să-și piardă relevanța.
”Nu putem, a spus președintele României, (…) să tolerăm situațiile în care, în anumite state membre, hotărârile Curții nu sunt puse în aplicare”.
Președintele a oferit însă și un exemplu despre modul în care România înțelege să recunoască pe mai departe autoritatea Consiliului Europei și a instanțelor afiliate: ”România a semnat deja Protocolul 16 și ne aflăm, în prezent, în etapa de elaborare a pachetului legislativ necesar pentru a introduce în sistemul nostru de proceduri posibilitatea ca cele mai înalte jurisdicţii naționale să solicite Curţii avize consultative. Dar efortul început în 2010 în ceea ce privește reforma Curții – care a avut deja rezultate concrete – trebuie să continue, pentru a organiza și mai bine activitatea sa și pentru a îmbunătăți eficiența sa generală. România va face tot ce-i stă în putință pentru a sprijini realizarea acestui obiectiv.”
Protocolul 16 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului a fost semnat de România în 14 octombrie 2014. Documentul prevede posibilitatea ca cele mai înalte jurisdicții ale statelor contractante să solicite CEDO un aviz consultativ atunci când apreciază că o anumita cauză aflată pe rolul lor ridică o problemă gravă privind interpretarea sau aplicarea Conventiei. Care sunt însă aceste înalte jurisdicții, care s-ar afilia indirect la jurisprudența CEDO? Ele țin iarăși de libera alegere a statelor. România a optat pentru varianta maximală, depunând o declarație în care figurează Curtea Constituțională, Înalta Curte de Casatie și Justitie și curțile naționale de apel.
Protocolul nr. 16 este un protocol facultativ și va intra în vigoare după ratificarea sa de către zece state care au semnat ”contractul”. Caracterul falcultativ este însă ambiguu. Nimeni nu va putea obliga instanțele naționale să ceară avizul, dar ținând seama de interesele divergente care intervin în orice cauză și de orientările ideologice diferite ale magistraților ne putem aștepta ca avizul să fie cerut destul de frecvent. De asemenea, avizul fiind consultativ el nu devine obligatoriu, dar va putea exercita cel puțin o formă de presiune morală asupra celor implicați, cu atât mai mult cu cât cauza ar putea ajunge în cele din urmă chiar la CEDO, adică la instanța care a emis avizul. Prin urmare, acest Protocol 16 nu este ceva decorativ, putând exercita de fapt o mare influență asupra instanțelor locale de judecată, începând cu curțile de apel.
Subiectele care ar putea fi abordate în acest chip sunt desigur mai ales acelea care nu au primit un tratament cuprinzător în legislația națională, dar care în funcție de perspectiva adoptată pot fi privite în lumina Convenției drepturilor omului. Prin urmare, putem presupune că, deși este facultativ, Protocolul 16 va încuraja tot mai mult, pe termen mediu și lung, abordările noi de factură progresistă care se opun, de regulă, perspectivei tradiționale.
Iar dacă plasăm discursul președintelui Iohannis în contextul mai larg al politicii europene și globale, am putea identifica, poate, și o indicație discretă de politică externă.