Home Analize DW: IICCMER vrea să ne dezvăluie fațeta ”atrăgătoare” a comunismului

DW: IICCMER vrea să ne dezvăluie fațeta ”atrăgătoare” a comunismului

0

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAŢIU PEPINE:

IICCMER dă tot mai mult impresia că și-a schimbat orientarea și că intenționează, de fapt, să ne dezvăluie cu ”obiectivitate” și fațeta ”atrăgătoare” a comunismului.

default

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) a lansat recent o campanie de strângere de obiecte care ar putea figura într-un ”muzeu despre crimele comunismului din România”.  Pe site-ul instituției figurează doar un anunț sumar cu instrucțiunile necesare celor care ar dori să facă donații, fără prea multe precizări privind concepția care va sta la baza colecției și a modalităților de expunere. Primul lucru care ne-a sărit în ochi este că ideea unui muzeu cu obiecte din vremea comunismului pare să se tragă din dezbaterile organizate de aceeași echipă cu vreo doi ani în urmă și care recomandau ca un asemenea muzeu să nu vorbească despre orori și, în general, să evite expunerile dramatice care ar îndepărta ”publicul tânăr”. Ar fi de preferat, se mai spunea, ca muzeul să pună în lumină și fațeta ”atrăgătoare” a comunismului. Desigur, totul depinde de ce îți propui.

Dacă vrei să-ți încânți publicul, să-i creezi delicii estetice printr-o punere în scenă ironic-compasivă, atunci un muzeu cu obiecte e ceva plauzibil. Universul vieții noastre de zi cu zi e alcătuit din obiecte care vorbesc despre ele însele și în toate sensurile. Ziarul Scânteia și volumele omagiale închinate lui Ceaușescu, radioul cu lămpi la care se asculta Europa Liberă sunt cu siguranță obiecte evocatoare și simboluri ale unei epoci. Totuși obiectele cu virtuți simbolice sunt puține și nu ajung pentru un întreg muzeu ceea ce sugerează că proiectul caută să se extindă către anodinul vieții de zi cu zi, într-o descriere mai curând ”antropologică”. De pildă o vitrină cu obiectele fetiș ale epocii, cravata de pionier, cartușul de Kent și în general ambalajele refolosite ale unor rarisime mărfuri occidentale, care funcționau ca substitut al prosperității refuzate (ceva asemănător s-a mai făcut de fapt în 2012 sub egida aceleiași instituții, atunci când a fost creat un ”Muzeu online al comunismului” cu imagini și înregistrări audio).

Sunt destule posibilități de explorare, filmele recente putând și ele pe alocuri să fie de folos. De fapt aceste mici incursiuni s-au mai făcut prin campaniile publicitare de relansare ale unor produse ”emblematice” pentru perioada comunistă, așa cum erau biscuiții ”Eugenia”. Nu e nimic nou și primul pericol este de fapt banalizarea complezentă.

Dar marele și adevăratul pericol al perspectivei antropologice este că va orienta atenția către ”accesoriile” comunismului, către aspectele sale derivate și că, în cel mai bun caz, muzeul va fi (doar) o aluzie la comunism, un mod de a vorbi ocolit și inevitabil relativizant.

Dar s-ar putea și altfel? Este o întrebare dificilă, căci nu știm dacă a existat ”un comunism în sine” și dacă nu cumva el a fost doar un mod de a trasforma oamenii și lucrurile. Ceea ce ar însemna că, într-adevăr, nu putem vorbi despre comunism decât indirect, căutând să-i prindem reflexul. Avem totuși motive să credem că e cu putință să se evite capcana sociologizării și să se țintească direct ”esența” comunismului într-o imagine muzeu, așa cum Horia Bernea reușise să prindă ”esența” satului românesc într-o expunere în care fiecare obiect este supra-real. Că nu a fost ușor de înțeles s-a văzut mai târziu când succesorii săi au sociologizat muzeul, aducând obiecte din satul recent și coborând totul în istoria vieții cotidiene.

Să mai observăm un singur lucru. În anunțul pe care l-am citat, se arată că obiectivul este crearea unui muzeu ”despre crimele comunismului din România”. Asta e deja uimitor. Cum ai putea vorbi despre ”crime” colecționând obiecte din viața de zi cu zi? Autorii lasă impresia că doresc să facă concesii celor care i-au criticat anterior pentru viziunea lor relativizantă, afișând astăzi, preventiv, un aer intransigent. Pentru că, așa cum e schițat proiectul, el nu poate avea decât o legătură vagă cu reprezentarea sau evocarea crimelor. În sfârșit să lăsăm muzeului șansa de a ne uimi, deși pe măsură ce trece timpul dificultatea de a vorbi despre comunism devine tot mai mare, orice nouă încercare diluându-se în reprezentări edulcorate.

Ad

Exit mobile version