Home Analize DW critică dur Ministerul Educației: Scandalul PISA

DW critică dur Ministerul Educației: Scandalul PISA

0

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:

Simptomatic pentru starea morală care domnește în Ministerul Educației este că, în loc să recunoască eșecul la testele PISA, emite comunicate care pretind că rezultatele României s-ar fi îmbunătățit.

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a anunțat luni, triumfător, că nu dă înapoi și că a semnat ordinul prin care profesorii sunt invitați să nu mai dea teme copiilor pentru acasă: ”Au fost şi voci critice care s-au ridicat împotriva acestui gen de reglementare, au apărut articole, pe bloguri, pe Facebook, tot felul de intervenţii. Ei bine, părinţii ne-au scris oarecum îngrijoraţi, crezând că am renunţat la această idee şi că de fapt am vrut să testez cum stau lucrurile şi că am spus ceva care nu corespunde realităţii. Nu, ordinul există şi ordinul a fost semnat şi urmează să fie şi postat pe site-ul ministerului”. Așadar ministrul, în ciuda unor critici raționale, a ales să persevereze!

În sine problema nu ar fi foarte importantă dacă școala și-ar avea ritmul ei bun și rezultate care să ne mulțumească. Dar lucrurile merg foarte prost, iar o dovadă greu de pus la îndoială este Clasamentul PISA pe 2015, dat publicității cu două zile în urmă, și din care reiese că elevii români regresează. Testele PISA sunt organizate din trei in trei ani pe un eșantion reprezentativ de elevi cu vârsta de 15 ani și cuprind trei secțiuni: cunoștințe științifice generale, înțelegerea unui text citit și matematică. Clasamentul privitor la 2012 plasa România pe locul 45, cu un scor sub media globală, în timp ce clasamentul referitor la 2015 coboară România pe locul 48. Rezultatele sunt mai slabe la toate cele trei categorii de teste, dar cele mai notabile regrese s-au înregistrat la înțelegerea textului și la cunoștințe științifice.

Simptomatic pentru starea morală care domnește în Ministerul Educației este că în loc să recunoască eșecul, emite comunicate care pun în evidență că rezultatele României s-au îmbunătățit față de 2006, ceea ce este adevărat, atâta numai că, între timp, au început din nou să scadă și se găsesc oricum la un nivel puțin onorant. Comparația cinstită nu se face cu 2006, ci cu 2009 și cu 2012. Din 2012 încoace școala pare să fi intrat din nou pe o pantă regresivă.

E adevărat și faptul că diferențele relativ mici dintre acești ani ar putea fi puse pur și simplu pe seama eșantioanelor de elevi care nu pot fi perfect egale între ele, ca să nu mai spunem că eșantioanele fiind ”reprezentative” conțin o marjă de eroare la fel ca sondajele de opinie. Dar ceea ce ar trebui să preocupe este că nu există o creștere substanțială și mai ales constantă, căci abia atunci am putea vorbi de o contribuție a sistemului de predare. De exemplu Argentina, Georgia sau Albania au creșteri spectaculoase (50, 23, 18 puncte), ceea ce sugerează că acolo chiar se întâmplă ceva. Finlanda se găsește în continuare pe primele locuri, dar scade cu 11 puncte, explicația putându-se găsi în reforma sistemului de învățământ care tinde și acolo să devină mai permisiv. Cu cât școala devine mai ”democratică”, mai relaxată, mai acomodantă, cu atât rezultatele devin mai slabe. Ele continuă să fie la înălțime în țări în care disciplina și efortul individual sunt la mare preț, în top aflându-se Singapore și Japonia. Iar China, care se află și ea în vârf, este țara cu cele mai multe teme pentru acasă.

Desigur se poate spune că și materialul uman ar trebui luat în considerare, și că nu ar trebui să imputăm acest eșec școlii, dar oamenii cu experiență, cei care au trăit în intimitatea mecanismului școlar știu bine (și lucrul acesta s-a spus de o mie de ori) că stilul predării este deficient deoarece încurajează execuția mecanică și nu gândirea pe cont propriu. Prin urmare aveam temeiuri să credem că o școală orientată către gândirea autonomă ar duce la îmbunătățirea rezultatelor. Un elev eliberat de ”mecanica” școlii s-ar dovedi dintr-o dată mult mai inteligent. Fapt care se verifică de altfel în foarte multe cazuri.

Dar care este lecția pe care o trag diriguitorii școlii din România? Că efortul individual al elevilor ar trebui relaxat, că temele pentru acasă sunt prea multe. Școala ar trebui să rămână neschimbată, atâta doar că elevilor li s-ar pretinde mai puțin.

Într-o analiză recentă, Mircea Miclea, coautor la ultima reformă a învățământului, a explicat foarte limpede substratul acestei decizii. Potrivit planului cadru pentru învățământul gimnazial, orele de școală au crescut de la 29-30 de ore pe săptămână la 33-34 de ore de pe săptămână. Ceea ce înseamnă, ne semnalează Mircea Miclea, că profesorii câștigă 5040 de norme didactice în plus. Or, în această situație, ministrul Educației a găsit cu cale să recomande mai puține teme pentru acasă ca să preîntâmpine protestele părinților. Mircea Miclea are perfectă dreptate: ”Ceea ce rezultă este rețeta eșecului: mai multă predare și mai puțină muncă independentă! Într-o lume în care învățarea trebuie să prevaleze asupra predării, iar asumarea responsabilității personale pentru managementul învățării (munca independentă) e garanția succesului, ministerul promovează o paradigmă total opusă.” (Hotnews, 5 decembrie 2016)

De câte ori nu s-a spus că singura soluție demnă de a fi luată în considerare este reducerea programei școlare și a numărului de ore? Se pare că ministrul Educației a devenit la rându-i prizonierul unui mecanism care are ca scop unic creșterea veniturilor profesorilor, fără nici cea mai mică preocupare pentru interesul elevilor și cu atât mai puțin pentru performanța în sine.

Ad

Exit mobile version