DW: Ce lipsește zilei de 1 Decembrie?

S-a spus pe un ton de reproș că 1 Decembrie este, de fapt, o sărbătoare a statului și nu una a cetățenilor. Parada militară, cu mașini blidate, elicoptere și avioane de luptă ar imprima manifestării un aer mai curând ofensiv și amenințător, iar spectatorii prinși în zonele strict delimitate ar semăna prea puțin cu oamenii care se bucură liber.

Am auzit nu o dată acest comentariu decepționant și el nu este lipsit de noimă. Aerul acesta rigid, excesiv milităros, înghețat e real, dar el ține fatalmente și de anotimp ca și de faptul că ne lipsește cultura serbărilor publice. Acestea nu constau pur și simplu într-o jubilație dezlănțuită, fără formă, în manifestarea pură a libertății, ci întotdeauna pretind un scenariu, o distribuție a rolurilor, un efort îndelungat de pregătire, o mare grijă pentru detalii, decorațiuni, costume și, evident, o mare cheltuială. Sărbători ale societății sunt minunatele cortegii de ambarcațiuni venețiene, ca de pildă ”Fèsta de la Sènsa” și Carnavalul din același oraș cu costumele sale mirobolante.

Ele ne arată însă în ce măsură bucuria este organizată și pusă în formă și cât de puțină spontaneitate îngăduie ele de fapt! Frumesețea acestor serbări nu stă în inspirația de o clipă, ci în organizare minuțioasă și repetiție rituală. De fapt e nevoie de o tradiție și dacă lipsește ceva zilei de 1 Decembrie este tocmai tradiția. Este o serbare prea nouă și care a avut și nenorocul să fie instituită într-o perioadă de cruntă sărăcie, în care o fanfara militară părea deja o culme a spiritului festiv. Iar lipsa de imaginație și de mijloace din primii ani s-a perpetuat și a constituit, încetul cu încetul, o tradiție negativă, căci a reprodus și perpetuat forma unei sărbători imaginate într-o perioadă de criză.

Astăzi am asistat la un progres remarcabil, dar unul închis în limitele acestei ”tradiții” în sensul că parada militară a fost mult mai amplă, cu mai multe mașini zburătoare și efecte specaculoase. Poate amploarea parăzii militare de anul acesta are și un alt tâlc, dar acesta este secundar.

Să mai spunem că ar fi de dorit să recuperăm sărbătoarea de la 10 mai? Măcar pentru anotimp, dar mai ales pentru că are semnificații mai bogate (monarhia, independența, primăvara ca renaștere) și pentru că am putea găsi modele pe care să le urmăm cât mai fidel posibil. După o întrerupere atât de îndelungată, am fi poate puși în situația de a reinventa tradiția, dar ce poate fi mai stimulant? Am înțelege mai bine că o serbare publică este, în primul rând, un fapt de cultură.

În fine să observăm că ziua de 1 Decembrie este o sărbătoare a statului în modul cel mai legitim și nu printr-un act de confiscare. Societatea este, de fapt, în destule privințe decalată, dacă ne gândim mai ales la concetățenii noștri unguri. Statul în schimb este obiectul central al omagiului pe care îl aducem la 1 Decembrie și mai precis statul național și națiunea ca substanță a statului. Aici se găsește, indiscutabil, o problemă politică majoră care așteaptă să fie abordată cu mai multă hotărâre. Europa de azi pare să renunțe la consensul integraționist și ne somează să luăm la rându-ne o decizie mai clară. Dar cât privește sărbătoarea ca atare ea nu-și trădează menirea. Ea este ce este și dacă ni se pare insuficientă ca formă avem un motiv în plus să o dublăm prin recuperarea tradiției.