După Ungaria și Polonia, Bulgaria vrea să interzică cerealele ucrainiene. La București tăcere

Bulgaria, după Ungaria și Polonia, ia în considerare posibilitatea introducerii unei interdicții temporare a importului de cereale ucrainene, a declarat ministrul Agriculturii Yavor Gechev, citat de Agenția Telegrafică Bulgară (BTA). 

„Este necesar să protejăm interesele bulgare, mai ales când cele două state reacţionează în acest fel. Dacă nu reacţionăm la fel, atunci cantitatea de cereale ucrainene de pe teritoriul Bulgariei poate deveni chiar mai mare”, a spus el. 

Potrivit agenției, luni Ghechev așteaptă rapoarte privind componenta legală a interdicțiilor impuse de alte țări, iar marți se așteaptă să discute situația cu președintele bulgar Rumen Radev.

Polonia și Ungaria, pe fondul protestelor fermierilor locali, au anunțat suspendarea importurilor de produse agricole ucrainene care intră fără taxe pe piața europeană.

Acţiunile comerciale unilaterale ale statelor membre ale Uniunii Europene sunt inacceptabile, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, după ce Polonia şi Ungaria au anunţat interzicerea importurilor de cereale şi alte alimente din Ucraina pentru a proteja sectorul agricol local, transmite Reuters.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare