Două mari partide politice germane au confirmat duminică că au obţinut date despre alegători de la Deutsche Post, fostul gigant poştal deţinut de stat, în perioada premergătoare alegerilor din 2017, informează dpa conform Agerpres.
Uniunea Creştin Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel şi Partidul Liber-Democrat de opoziţie (FDP) au fost singurii care au confirmat o relatare din ziarul Bild am Sonntag potrivit căreia datele au fost obţinute pentru a face publicitate destinată unor grupuri specifice de alegători.
Solicitat să comenteze informaţia, un purtător de cuvânt al Deutsche Bank a confirmat că filiala sa Deutsche Post Direkt salvează şi procesează „date personale în strictă conformitate cu legile federale de protecţie a datelor”.
Purtătorul de cuvânt a spus că datele comunicate partidelor politice nu aparţineau unor alegători individuali, ci conţineau indicii despre gen şi educaţie, obiceiuri de consum şi alte informaţii demografice.
Partidul Social Democrat (SPD) – partenerul de coaliţie de centru-stânga a lui Merkel – precum şi Partidul Verzilor ecologist, partidul de extremă-stânga Die Linke şi partidul populist de extremă-dreapta ‘Alternativa pentru Germania’ (AfD) au declarat toate că nu au colaborat cu Deutsche Post pentru a ţinti alegătorii.
Dezvăluirile apar în mijlocul unei dezbateri internaţionale despre modul în care campaniile politice utilizează datele alegătorilor, după ce a ieşit la iveală că date aparţinând unui număr de 50 de milioane de utilizatori Facebook ar fi putut fi colectate fără consimţământul lor înainte de alegerile prezidenţiale din 2016 din Statele Unite.