Andrei Ursu, fiul dizidentului Gheorghe Ursu, a declarat pentru Rador că lupta lui pentru a-i aduce în faţa judecăţi pe cei care i-au torturat şi ucis tatăl a ajuns la un punct de cotitură. Astfel, fostul securist Marin Pîrvulescu a ar putea fi pus sub acuzare în curând pentru că ar fi fost principalul torţionar care a aplicat lovitura ce i-a cauzat moartea lui Gheorghe Ursu, în 1985. Procesul s-a desfăşurat pe baza dovezilor adunate de Andrei Ursu.
Inginerul, scriitorul şi poetul Gheorghe Ursu (n. 1926) s-a opus în multe rânduri regimului dictatorial al lui Ceauşescu, motiv pentru care a fost urmărit ani în şir. A fost anchetat în libertate, la începutul anului 1985, apoi închis timp de 2 luni în perioada septembrie –noiembrie 1985. A murit în spitalul Penitenciarului din Jilava pe 17 noiembrie 1985, unde fusese tratat şi operat prea târziu pentru a putea fi salvat, la 2 zile după ce fusese bătut crunt.
Încă de la începutul anilor 1990, familia lui Gheorghe Ursu a depus plângeri şi memorii, cerând să se găsească vinovaţii pentru această crimă. Totuşi, ancheta nu i-a pus pe principalii vinovaţi sub acuzare nici la 30 de ani după moartea lui Gheorghe Ursu.
În 2013, Tribunalul Militar Bucureşti a decis să nu-l trimită în judecată pe Marin Pîrvulescu pe motiv că dosarul Gheorghe Ursu „nu a fost un caz politic” şi invocând prescripţia. După această sentinţă, disperat, Andrei Ursu a decis să recurgă la un gest extrem: a făcut greva foamei timp de 17 zile, în noiembrie 2014. După această presiune, procurorii au redeschis dosarul.
Andrei Ursu a continuat să aducă dovezi, să facă plângeri, care au ajuns şi la procurori civili. Unul dintre procurori a făcut un rechizitoriu complet, în care s-a luat act de dovezile depuse şi care a concluzionat că în cazul Gheorghe Ursu a fost vorba de crimă politică, iar împotriva lui Pîrvulescu există suficiente probe pentru a-l pune sub acuzare.