Dunărea a atins cota de inundație la Brăila. La Galați a depășit cota de atenție

Dunărea a atins joi, pe sectorul brăilean al fluviului, cota de inundaţie, fixată la 610 centimetri, nivel care nu pune în pericol, deocamdată, digurile din judeţ, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, colonel Ştefan Stoian.

Cota la mira Brăila este de 610 de centimetri, cu 11 centimetri mai mare decât în ziua precedentă, la un debit al Dunării de 12.410 mc/s.

În judeţul Brăila sunt cinci sectoare de dig în faza a II-a de apărare şi zece în faza a III-a de apărare.

La Galaţi, apa fluviului a crescut zi de zi, ajungând, marţi dimineaţă, la cota de atenţie, respectiv 560 de centimetri. Până miercuri dimineaţă, Dunărea a crescut cu încă 12 centimetri, cota fiind stabilită la 572 de centimetri, apropiindu-se astfel vertiginos de cota de inundaţie, scrie Viața Liberă din Galați.

„La Galaţi a fost depăşită cota de atenţie cu 12 centimetri. Monitorizăm în permanenţă fluviul şi suntem pregătiţi să intervenim. Am anunţat, de asemenea, toţi operatorii economici riverani Dunării să îşi ia măsuri de protecţie şi să îşi pregătească saci cu nisip, astfel încât, dacă situaţia o impune, să poată forma diguri de protecţie. Se aşteaptă ca Dunărea să crească încă două zile”, a declarat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare