DROBETA TURNU SEVERIN/ Primarul Marius Screciu îl somează pe constructor să finalizeze lucrările la Bulevardul Dunării

Sunt nemulțumit de stadiul în care se află lucrările de modernizare la Bulevardul Dunării, din apropierea Cetății Medievale și am solicitat astăzi constructorului să urgenteze finalizarea investiției, până la 15 august, a anunțat pe facebook primarul din Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

CE SUSȚINE MARIUS SCRECIU:

➡️ Nu pot permite, ca această arteră importantă pentru accesul către zona portuară și gară să fie închisă, de mai bine de două luni și jumătate, iar severinenii să mai aștepte alte săptămâni redeschiderea traficului.

➡️ Din punctul meu de vedere, lucrările sunt întârziate cu cel puțin două săptămâni, astfel că voi verifica acest șantier mai des, până când zona va fi complet reabilitată.

✅ Lucrările, pe acest tronson, includ asfaltarea carosabilului, amenajarea trotuarelor și canalizare pluvială.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare