Dragnea vrea ca şefii Parlamentului să primească informaţii clasificate

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, la România TV, că ar dori ca şefii celor două Camere ale Parlamentului să primească informaţii clasificate la nivelul prim-ministrului, considerând că acum nu sunt suficient de bine informaţi, iar legislaţia trebuie modificată în acest sens.

Discuţia a pornit de la ce Liviu Dragnea a numit informaţii apărute în spaţiul public cu privire la protestele din ultimele săptămâni.

„Şi la dumneavoastră, şi la noi, circulă foarte multe zvonuri, forţe din afară, Servicii din afară, or fi poveşti, ori fi lucruri adevărate, multinaţionale, o fi adevărat, nu o fi adevărat, guverne străine, o fi adevărat, nu o fi adevărat”, a spus liderul PSD.

El a spus că toate informaţiile vin direct la preşedintele României, care este „cel mai bine informat”, iar apoi la premier, însă şefii din Parlament primesc foarte rar informări.

„Din când în când, mai primim şi noi, preşedintele Camerei, preşedintele Senatului, suntem şi noi pe acolo, printr-o instituţie, care cică e autoritatea supremă din punct de vedere al legiferării. Adică, nu avem informaţii din ăstea, secrete. Aşa s-a considerat până acum. Poate regândim sistemul acesta, dacă discutăm de doi oameni, de două funcţii importante în statul român, ar fi bine să fie informate”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, motivând că acest lucru ar ajuta parcursul legislativ.

Întrebat dacă se referă la informaţii clasificate, Dragnea a răspuns „categoric”.

El a repetat că informaţiile ajung la preşedinte, apoi la premier şi, în ultimul rând, la miniştri, în timp ce preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului primesc doar informaţii privind „chestiuni diverse”. „La noi mai puţin”, a afirmat Dragnea.

Liderul PSD a pledat pentru modificarea legislaţiei. „Poate la nivelul premierului, cred că ar fi util. În final, totul ajunge în Parlament. (…) Aceste două funcţii şi cei doi oameni care ocupă funcţiile respective trebuie să fie cel puţin la nivelul premierului ca şi nivel de informaţii”, a explicat Liviu Dragnea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare