Amânarea procesului lui Liviu Dragnea i-a agitat pe contestatarilor liderului PSD care au strigat la unison că șeful social-democraților a obținut ce și-a dorit și anume amânarea unei decizii până după hotărârea CCR privind constituirea completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte.
Procesul a fost însă amânat datorită procurorului DNA care a invocat două excepții de neconstituționalitate. Un lucru anormal pentru că tocmai procurorul ar fi trebuit să fie cel care să își dorească o sentință cât mai repede. Și o sentință cât mai mare.
Din perspectiva lui Klaus Iohannis care pare să fie extrem de fericit cu această amânare. De ce? Simplu. Șeful statului, implicat atât de mult în campanie, în această perioadă, și-ar fi pierdut singurul atu în lupta cu PSD-ul. Nu ar mai fi putut să îl atace pe “penalul Dragnea”.
Astfel, dacă Dragnea era condamnat prea repede, întreaga campanie a dreptei ar fi rămas fără conținut pentru că șeful PSD ar fi dispărut de pe scena politică, deci ce rost ar mai fi avut să îl ataci.
În cealaltă variantă, dacă Liviu Dragnea ar fi fost absolvit de orice vină atunci liberalii ar fi fost pur și simplu spulberați.
Am fi avut din nou de a face cu un alt dosar al DNA, administrat sub conducerea lui Kovesi, cea pe care o susțin atât de înverșunat liberalii, respins de instanță. Și atunci exista riscul ca electoratul să se mobilizeze lângă Liviu Dragnea, devenit peste noapte victimă a abuzurilor procurorilor DNA.
Așadar, singura variantă viabilă pentru Iohannis și liberali este ca Liviu Dragnea să rămână în stare de judecată pe tot timpul campaniei electorale pentru că este o temă a Justiției: ”se guvernează doar pentru a scăpa Dragnea de problemele penale”.