Home Dezvaluiri Dragnea susține că dizidenții din PSD au întâlniri secrete cu generalul SRI...

Dragnea susține că dizidenții din PSD au întâlniri secrete cu generalul SRI Dumbravă

0

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara, într-o emisiune televizată, despre cei opt membri CEx care au votat pentru demisia sa din funcţie şi au criticat în public anumite aspecte din partid, că „nu vor mai face parte din echipă” dacă vor continua să îşi atace formaţiunea, transmite Mediafax.

„Au fost opt oameni care au votat în CEx şi eu le doresc succes în continuare (…) Toţi ceilalţi colegi care au acordat sprijinul în continuare au spus <Ne-am şi plictisit, cum se mai trezeşte cineva, cum punem iar în discuţie chestiunea asta>. Toţi cei care au venit să susţină au venit cu mandat de la judeţele respective. Noi avem obiective mari de atins în continuare. Este nevoie de orice membru de partid, de orice lider de partid. Depinde de fiecare cum îşi va gestiona prestaţia în perioada următoare. Dacă va înţelege că dincolo de planuri, ale lor sau ale altora din afara partidului, este mai important ce facem cu această ţară, sunt bineveniţi. Dacă vor continua cu această atitudine, cu tot felul de întâlniri secrete, întâlniri cu Dumbravă de la SRI sau cu alţii, comunicări cu Iohannis sau nu, este problema lor, dar nu vor mai face parte din echipă”, a declarat, duminică seară, la România TV, preşedintele PSD Liviu Dragnea.

Acesta a adăugat că el nu dă ultimatumuri, dar partidul nu mai acceptă astfel de acţiuni.

„Nu eu, marea masă, majoritatea zdrobitoare din partid nu mai acceptă astfel de acţiuni”, a indicat liderul PSD.

Ad

Exit mobile version