Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri, la Congresul socialiştilor europeni, că Dreapta europeană a distrus Europa folosind austeritatea ca motiv, manipularea sau, exemplul României, instituţiile de forţă.
” Suntem după 15 ani de dominație a dreptei, care a distrus multe valori, multe speranțe, multe destine. Au distrus încrederea în proiectul european. Cred în proiectul european, dar trebuie cu tărie și curaj să le spunem oamenilor modul în care dreapta europeană a distrus Europa, folosind manipularea și, uneori, cum este cazul și în România, folosind instituțiile de forță ale statului. Trebuie să ieșim din defensivă împreună” , a susținut Dragnea.