Home Economie Dragnea amenință cu anchete după ce a constatat că veniturile sunt mai...

Dragnea amenință cu anchete după ce a constatat că veniturile sunt mai mici cu 10 sau chiar 14 miliarde

0

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara că ia în calcul constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea deciziilor Ministerului de Finanţe de la ultima rectificare bugetară, el spunând că Dacian Cioloş şi Anca Dragu trebuie să dea explicaţii.

‘Este foarte posibil ca mâine, o să mă consult cu colegii mei, să iniţiem o comisie de anchetă, pentru că ceea ce s-a întâmplat la Ministerul de Finanţe este ilegal. Ei au estimat pe hârtie, având la bază probabil nişte angajamente scrise din partea unor decidenţi, că veniturile în România la finalul anului 2016 vor creşte cu aproape trei miliarde. Drept pentru care au făcut o rectificare pozitivă. Asta era undeva în 23 noiembrie. 31 decembrie ne arată că veniturile sunt mai mici cu 10 miliarde sau cu 14, o să primesc toate datele mâine dimineaţă. Asta este total ilegal. Cine a minţit cu aceste date, ceea ce nu s-a mai întâmplat în România, va trebui să plătească”, a afirmat, la România Tv, Liviu Dragnea.

Ad

Exit mobile version