Home Analize Dragnea: Am auzit cu urechile mele discuţii telefonice între Coldea sau Maior...

Dragnea: Am auzit cu urechile mele discuţii telefonice între Coldea sau Maior şi procurori, cum îi presau, cum dădeau ordine, cum trimiteau practic la Parchet…

0

Fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, susţine că a auzit discuţii între şefii serviciului Român de Informaţii şi procurori asupra cărora cei de la SRI ar fi făcut presiuni. Dragnea a vorbit şi despre fostul director al SRI;, George Maior, despre care a spus că „de la 10, 11 dimineaţa devenea prieten cu paharul”, Dragnea acreditând ideea că Florian Coldea era cel care lua decizi importante.

„Problema nu-s judecătorii în România, problema este această structură ocultă, nenorocită, care a fost condusă de Florin Coldea până în momentul în care l-au demis şi care a fost preluată şi condusă şi astăzi cu mână forte de Pahonţu, în nunele lui Iohannis. Toată această structură, care are acţiuni nu numai neconstituţionale şi nelegale – noi vorbim de acţiuni care cred că pot îmbrăca forma trădării naţionale, nu s-a vorbit mult în România despre definiţia trădării naţionale, trădarea naţională nu e numai când trădezi statul, dar cred că cel mai grav e când trădezi interesele bunăstarea şi viitorul cetăţenilor din stat” , a afirmat Dragnea.El a precizat că face aceste afirmaţii în urma discuţiilor pe care le-a avut de-a lungul timpului cu Florian Coldea, cu fostul director al SRI George Maior, cu Victor Ponta, cu Sebastian Ghiţă sau cu Vasile Dîncu. 

„Am auzit cu urechile mele discuţii telefonice între Coldea sau Maior şi procurori, cum îi presau, cum dădeau ordine, cum trimiteau practic la Parchet… Mai mult domnul Coldea, pentru că George – asta nu e o bârfă – dar George, cam de la 10, 11 dimineaţa devenea prieten cu paharul”, a mai afirmat Dragnea. Dragnea a spus că unii lideri politici cum ar fi George Becali, patronii cluburilor de fotbal, unii oameni din presă, sau patroni de presă erau în vizorul celor din aşa-numitul „stat paralel” pentru că erau consideraţi personaje care nu puteau fi controlate.Mai mult, Dragnea a avansat ideea conform căreia fostul internaţional Gheorghe Popescu a fost condamnat la închisoare pentru a nu fi ales în fruntea Federaţiei Române de Fotbal.El a precizat că nu Traian Băsescu coordona statul paralel, ci Florian Coldea, despre care a spus că este „un personaj malefic” şi că „nu e prost deloc”.

Ad

Exit mobile version