Dr. Dragoş Zamfirescu, chirurg plastician: „În saloane nu sunt oglinzi, pentru ca pacienţii să nu sufere vreun şoc atunci când îşi văd chipul“

În saloane nu sunt oglinzi, pentru ca pacienţii să nu sufere vreun şoc atunci când îşi văd chipul“, a declarat pentru Adevărul Dr. Dragoş Zamfirescu, chirurg plastician.
Mulţi dintre pacienţi rămân cu cicatrici urâte pe faţă, pe mâini, pe zonele funcţionale. Le dispar anumite extremităţi, n-au păr, nu pot să deschidă gura sau să-şi mişte gâtul sau degetele. Dar vor veni la pansamente, la operaţii pentru sechele, se vor recupera, cu timpula spus plasticianul. Fără să intru în detalii macabre, unii se consideră mutilaţi şi au tendinţa să se izoleze. În cazul răniţilor din clubul Colectiv, noi deja am început să colaborăm cu psihologii din spital. Va fi un pas uriaş dacă vor trece şi peste cel de-al doilea şoc pe care îl vor avea în momentul în care se vor uita în oglindă. Pe lângă ajutorul specializat, vor avea nevoie de sprijinul familiei şi de cel al apropiaţilor. Problema este că în cazul răniţilor de la Colectiv sunt afectate zonele cele mai expuse – faţa, mâinile. Vor duce o luptă în plus atunci când se vor trezi, a precizat Zamfirescu.
Dacă erau numai arsurile, şansa lor de supravieţuire era foarte mare. Arsura dereglează, într-adevăr, absolut totul în organism: se topesc muşchii, se intră în insuficienţă de organe, nu mai există bariera de protecţie a pielii. Dar combinaţia de acid cianhidric cu monoxid de carbon atacă plămânii. Din cauza dozelor mari de substanţe toxice li se blochează organele vitale: cordul, creierul, plămânii. O astfel de combinaţie face ca, în foarte puţine secunde, nivelul de oxigen să scadă şi să întri în şoc. Acidul cianhidric nu a fost pe piele, ci a fost inhalat în plămâni. De fapt, între cei morţi, au fost foarte puţini arşi mari. Mulţi au murit fără să aibă niciun fel de arsură. Chiar şi la arsuri care depăşesc 90% din suprafaţa corpului nu se moare din prima zi. În cazul celor care trăiesc, cu fiecare zi ce trece, creşte şi şansa lor de supravieţuire, a mai afirmat doctorul Zamfirescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Articole relationate

    Categorii populare