Home Analize DPA: Italia va refuza cererile UE pentru modificarea bugetului

DPA: Italia va refuza cererile UE pentru modificarea bugetului

0

Guvernul populist italian se pregăteşte de escaladarea disputei cu Comisia Europeană, fiind de aşteptat să refuze modificarea proiectului său de buget pentru anul 2019, care încalcă regulile fiscale europene, transmite marţi dpa citată de Agerpres.

Guvernul de la Roma nu a dat până acum niciun semnal că va modifica bugetul, care prevede pentru anul viitor un deficit de 2,4% din PIB, faţă de 0,8% cât se angajase executivul precedent.

‘Singura cale să respectăm regulile europene este să adoptăm un buget sinucigaş care ne-ar duce la recesiune’, a declarat luni vicepremierul Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 Stele.

Datoria publică a Italiei depăşeşte 130% din PIB, fiind a doua în zona euro, după cea a Greciei, faţă de pragul recomandat de 60%.

În octombrie, pentru prima dată în istorie, Comisia Europeană a respins proiectul de buget prezentat de guvernul italian, considerându-l o deviere ‘fără precedent’ de la regulile zonei euro şi cerând modificarea lui.

Potrivit unei surse din Ministerul Economiei de la Roma, răspunsul Italiei ar putea conţine o ramură de măslin întinsă Comisiei, sub forma unei revizuiri în scădere a estimărilor privind creşterea PIB.

Aceste estimări au fost considerate prea optimiste de Bruxelles.

Italia va promite de asemenea ‘mecanisme de siguranţă’ care să garanteze că nu va fi depăşită ţinta de deficit de 2,4% din PIB, a indicat aceeaşi sursă.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a previzionat că, fără măsuri de corecţie, deficitul Italiei ar putea ajunge la 2,9% în 2019 şi la 3,1% în 2020.

Ad

Exit mobile version