spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-1.6 C
București

Dosarul rețelelor false de Casa de Sănătate Bihor, desființat în instanță

Înfrângere ruşinoasă a procurorilor DIICOT Oradea, acuzaţi de judecătorul Antik Levente de la Curtea de Apel de încălcarea legii şi lăsaţi fără probele strânse în dosarul farmaciştilor şi medicilor care au fost acuzați că au păgubit Casa de Sănătate Bihor cu 2,7 milioane lei prin decontarea a peste 13.000 de reţete false, scrie Bihoreanul.

În încheierea dată, judecătorul le-a imputat procurorilor că rechizitoriul este neclar, pentru că nu explica acuzaţiile suficient de amănunţit, şi a dispus anularea tuturor probelor strânse din 24 noiembrie 2014, momentul în care procurorii au percheziţionat cabinetele şi locuinţele medicilor şi farmaciile Lavanda, până pe 14 august 2015, când i-au reţinut pe membrii grupării.Dispoziţia a însemnat eliminarea din dosar a tuturor mărturiilor culese de la pacienţii „îmbolnăviţi” fictiv care, susţinea judecătorul, ar fi fost luate pe lângă lege, fără ştirea inculpaţilor, ca aceştia să poată să se apere. Asta pentru că, în perioada respectivă, deşi procurorii ştiau componenţa grupării, au continuat ancheta „in rem”, ca şi când ar fi fost în căutarea unor autori necunoscuţi, fapt ce „a condus la o vătămare semnificativă şi substanţială a dreptului la un proces echitabil”.Antik a eliminat din dosar şi declaraţiile martorilor reaudiaţi în 3 decembrie 2015, 17 decembrie 2016 şi 6 ianuarie 2016, făcute simultan în 7 locuri diferite, de astă dată cu ştirea avocaţilor inculpaţilor, care însă nu aveau cum să se împartă în atâtea părţi. „Contravine flagrant caracterului echitabil al procesului penal şi răstoarnă întreaga construcţie juridică a statului de drept democratic”, a consemnat Antik, mai scrie presa locală.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare